Noi acuzaţii pentru Radovan Karadjic

Noi acuzaţii pentru Radovan Karadjic

Procurorii Tribunalului ONU au anunţat că, până luni, vor emite un nou act de inculpare pe numele fostului lider bosniac Radovan Karadjic, acuzat de crime de război în perioada 1992-1995.

Acest nou document îl va înlocui pe cel anterior care cuprinde 11 capete de acuzare, acestuia din urmă adăugându-i-se noi acuze.

Demersul va întârzia începerea procesului fostului lider bosniac, din cauza faptului că va declanşa noi pledoarii şi pregătiri premergătoare procesului.

"Ne aşteptăm să înaintăm moţiunea pentru un nou act de inculpare până luni. Sperăm că vom face acest lucru vineri", a afirmat procurorul Alan Teager în faţa judecătorului.

Judecătorul Iain Bonomy a continuat să facă presiuni asupra lui Karadjic să accepte să fie reprezentat sau să i se ofere asistenţă în apărarea sa, dată fiind complexitatea procesului de la Tribunalul Penal Internaţioanl pentru fosta Iugoslavie.

Karadjic a compărut singur în faţa judecătorilor, pentru a treia oară de la arestarea sa la Belgrad, în iulie, insistând să se apere singur.

Acuzaţiile aduse lui Karadzici, în vârstă de 63 de ani, includ două capete pentru genocid, pentru asediul oraşului Sarajevo care a durat peste 43 de luni şi pentru masacrul de la Srebreniţa unde au murit 8.000 de musulmani, în 1995.

Sursa:Mediafax

Ne puteți urmări și pe Google News