Vedeta postului Acasă va fi distribuită în serialul de epocă „Aniela”, alături de Laura Cosoi.
Nicoleta Luciu, care a interpretat rolul Rozei în telenovela „Regina”, revine pe micile ecrane, de această dată în rolul Matildei, un personaj negativ, care prinde viaţă în primul serial românesc de epocă - „Aniela”. Acesta urmează să fie difuzat, începând din toamnă, de televiziunea Acasă TV. Luciu, în vârstă de 28 de ani, care va intra în pielea unui personaj menit să tulbure liniştea nobilei familii Vulturesco, spune că este nerăbdătoare să înceapă pregătirile pentru rol, dar şi să intre în atmosfera de început de secol XX.
Partenera de răutăţi a Nicoletei Luciu va fi Diana Dumitrescu (Regina), care va interpreta pentru prima dată un rol negativ, cel al Polixeniei, o dom nişoară răsfăţată şi capricioasă. Şi actorul Emil Măndănac - care a obţinut, la castingul de acum câteva luni, rolul lui Mihail Zambuliche - are un rol negativ. Printre actorii care vor apărea în producţia Acasă TV se mai numără şi alte vedete ale telenovelei „Regina”, precum Denis Ştefan, Bogdan Albulescu, Gheorghe Dinică sau Marin Moraru.
Rol de urâtă pentru Laura Cosoi în filmul „Ho, Ho, Ho”
Laura Cosoi, care a interpretat rolul Marei în serialul „Cu un pas înainte”, difuzat de Pro TV, va primi şi ea un rol în prima telenovelă de epocă. De asemenea, tânăra actriţă va juca şi în comedia „Ho, Ho, Ho”, alături de Ştefan Bănică Jr. Filmul spune povestea unui băieţel de 8 ani care încă mai crede în Moş Crăciun şi primeşte cadou de Sărbători o zi la mall. Ziua se dovedeşte o adevărată aventură, copilul se pierde de mama lui şi îl întâlneşte pe Ion (Ştefan Bănică Jr.), un pungaş deghizat în Moş Crăciun.
Pentru rolul de profesoară pe care îl va interpreta în filmul „Ho, Ho, Ho”, Laura Cosoi a fost nevoită să-şi schimbe radical înfăţişarea: are burtă, poartă ochelari de vedere, încadraţi de sprâncenele groase şi unite. Actriţa poartă 0 rochie gri până la genunchi, cu guler alb, brodat, ciorapi groşi şi pantofi în stilul anilor ’90. „E primul meu rol de urâtă, iar reacţiile oamenilor m-au amuzat teribil”, spune Laura, care a filmat zilele trecute câteva scene la mall Băneasa Shopping City. Filmul urmează să fie lansat pe 27 noiembrie în cinematografe, iar de Crăciun va fi difuzat de Pro TV.