Pe vremea adolescentei mele, nu ieri, ci alaltaieri, nu erau inca nume cunoscute in Europa fotbalistica, nici Chelsea Londra, nici FC Porto.
Nici chiar Inter Milano, pe care abia Helenio Herrera a facut-o glorioasa in anii ‘60. Exista insa o frumoasa echipa franceza, Stade de Reims, multipla campioana a tarii si de doua ori finalista, o data contra lui Real Madrid, a Cupei Campionilor Europeni (cum se numea actuala Liga a Campionilor). Niciun alt club din Franta n-a fost mai faimos inainte de Olympique Marseille de ieri si de Olympique Lyon de azi. Iar finala Kopa Di Stefano a ramas memorabila.
Nu stiu cand a disparut de pe prima scena europeana si franceza Stade de Reims. Alunecand pe tobogan, s-a trezit la un moment dat in National, un fel de Divizia C in Franta. In 2004 s-a intors in Liga a doua (sa-i zicem Divizia B), ocupand ultimul loc care nu era retrogradabil, ca sa urce in anii urmatori, pana cel mai sus pe 8, pozitie ocupata cand a avut loc meciul de care vreau sa va vorbesc mai departe.
Meci care a avut loc luni, 15 ianuarie, pe stadionul Auguste-Delaune din Reims, in plina operatie de modernizare, in fata a nici zece mii de spectatori (din aproape 30, cand toate tribunele vor fi gata), dar aflati in prada unui colosal entuziasm. Pentru prima oara din 1988, echipa lor visa sa prinda o finala, chiar daca doar a celei de a treia competitii ca importanta din Franta, Cupa Ligii. Echipa de divizie secunda intalnea pe Bordeaux, ocupanta a aceluiasi loc 8, dar in Liga 1.
Ne puteți urmări și pe Google News
Presa sportiva locala ori nationala a avut fara exceptie prima pagina consacrata evenimentului. Al saptelea ori al optulea meci ca insemnatate in ierarhia competitionala din Franta s-a bucurat de o mediatizare comparabila cu o finala europeana. France 2 a transmis meciul, deschizand emisiunea cu zece minute inainte si inchizand-o cu tot atatea dupa. Langa comentatorul oficial se afla J.P. Papin, fostul mare fotbalist, care, probabil de emotie, zambea tot timpul ca prostul. Interviuri cu jucatorii in drum spre cabine sau spre teren. Supraimprimate uneori peste imagini din tribune ori de pe gazon.
Cu un Just Fontaine buhait, vorbind despre echipa pe care a iubit-o cel mai mult. (Nu stiti cine e Just Fontaine? Iertati-ma, am uitat ce varsta aveti! Sa va spun: cel mai mare fotbalist francez, golgheterul absolut, cu treisprezece goluri, al turneelor finale de CM, toate marcate in 1958, in Suedia, cand Franta pierdea semifinala cu Brazilia in care debuta Pele. Vreti si scorul? 2-5. Ce are a face? Fontaine era geniul vremii, desi n-a jucat finala, si nu Pele, de care n-auzise nimeni si a carui echipa trecea in ultimul act de Suedia cu acelasi scor: 5-2.) N-am vazut in viata mea un meci de fotbal transmis in direct intr-o maniera mai profesionista decat Reims - Bordeaux de acum o saptamana.
Ce sa va spun despre el? Mai experimentati, bordelezii au controlat inceputul de reprize, au avut corner dupa corner si au cedat apoi in fata energiei lui Reims. Dupa pauza, 1-0 pentru Bordeaux pe singura greseala a portarului Liebus, care a scapat balonul pe sub brate la un plonjon care mi l-a reamintit pe nefericitul Carlos. Meciul l-au castigat portarul Rame si mijlocasii lui Bordeaux. A fost 2-0 dupa un penalty si 2-1 cand mai erau patru minute regulamentare de joc.
Final dramatic: putea fi 3-1, dar si 2-2. Faulturi rare, o eliminare, fair-play, arbitraj impecabil, gazon bun, tribune in delir, dar fara huligani. Una peste alta, un meci banal, jucat si tratat de cele doua competitoare si de media ca un meci de zile mari. Si un vis spulberat pentru cea mai frumoasa echipa din Franta din toate timpurile.
Recomandările noastre
