Dacă mai era necesară o dovadă că fotbalul reprezintă o afacere, iată cazul Beckham: L’Equipe magazine de sâmbăta trecută îi consacră un întreg dosar.
Ceea ce trebuie spus din capul locului este că britanicul de 34 de ani este, fără nicio umbră de îndoială, un mai bun om de afaceri decât fotbalist. Nimeni nu-i neagă precizia şutului de la 30 de metri ori calitatea de pasator. În fotbal există însă jucători care-i sunt superiori. Lista lor e prea lungă ca s-o dau aici. În ce priveşte afacerile, Beckham rămâne neîntrecut.
În 2008, anul în care a dispărut din fotbalul european ca să joace la LA Galaxy, o modestă echipă nord-americană, Beckham se afla pe primul loc în materie de câştiguri, peste Ronaldinho şi Messi. Cu 127 de milioane de euro, el îşi triplează averea din 2000, când cariera lui de om de afaceri a depăşit-o pe aceea sportivă. E adevărat că suma reprezintă averea cumulată cu a Victoriei, soţia lui, dar e tot aşa de adevărat că mariajul cu Victoria a fost el însuşi o investiţie.
E absolut uluitor de unde îi vin banii lui Beckham. Lăsând la o parte contractele fotbalistului, cele ale afaceristului alcătuiesc un buchet eterogen de firme glorioase: Adidas, Motorola, Armani, Coty, Sharpe, Gillette, Pepsi. Când te gândeşti că a început în 1997 cu gelul de păr Brylcream! Are şi o firmă, Footwork Productions. Iar la Manchester şi la Real a cules prin vânzări de tricouri pentru cele două cluburi milioane de lire sterline şi de euro.
Cu procente importante destinate propriului buzunar. Până şi recent, când, angajat pentru o duzină de meciuri de AC Milan, prezenţa lui a fost anunţată la turneul din Dubai, organizatorii au renegociat în sus contractul ca să se asigure că Beckham va juca. Surpriza înrolării lui la Milan pentru numai 100.000 de euro pe lună (plus alte câştiguri din reclame etc.) în loc de cei peste 4 milioane de la LA Galaxy are o explicaţie, la prima vedere, de natură sportivă: Beckham şi-a propus să joace în naţionala Angliei la Cupa Mondială din Africa de Sud, din 2010. Ar fi un final de carieră pe măsura ambiţiilor lui.
Anglia şi are antrenor, cum se ştie, pe italianul Fabio Capello, care se află sub presiunea fanilor lui Beckham şi a sponsorilor naţionalei. Ca să iasă din clinci, antrenorul a condiţionat, se pare, o eventuală selecţionare a lui Beckham de un contract şi de jocuri în Europa în 2009. Şi iată-l pe fotbalist jucând prima repriză în meciul Milan- Hamburg, din Dunai Football Challenge.
Chit că a lăsat un contract de patruzeci de ori mai mare. Sunt sigur că, şi de data asta, Beckham va câştiga, pe lângă glorie, o mulţime de bani. Până la urmă, talentul omului de afaceri se va dovedi mai presus de acela al sportivului.