NexT a premiat „Visele unei femei de serviciu“

NexT a premiat „Visele unei femei de serviciu“

Trofeul festivalului creat în memoria lui Cristian Nemescu a ajuns în Belgia.

Sâmbătă seara, celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Scurt şi Mediumetraj NexT i s-a spus „cut!“. Pe scena Cinematecii Eforie au urcat premianţii, juriul şi organizatorii, într-o efervescenţă pe care unul dintre invitaţii străini, regizorul Jamie Travis, a descris-o drept „unică“: „Am fost la multe festivaluri, dar nicăieri nu e ca aici. Nu cred că vă daţi seama ce atmosferă incredibilă e la NexT“, a spus canadianul premiat anul trecut la festival.

NexT-ul a avut şase premii şi unul surpriză, „de ultim moment“, din partea revistei „Dilema Veche“, pentru cel mai amuzant scurtmetraj. Trofeul NexT, în valoare de 4.000 de euro (oferit de Institutul Cultural Român), i-a revenit filmului belgian „Visele unei femei de serviciu“/„Songes d’une femme de ménage“, în regia lui Banu Akseki, pentru „felul emoţionant în care surprinde singurătatea omului contemporan“.

Scurtmetrajul urmăreşte o zi din viaţa turcoaicei Gül (Serra Yilmaz), femeie de serviciu cu o existenţă monotonă şi insignifiantă, căreia un mic „incident“ tragicomic în casa unei cliente îi adânceşte sentimentul de deznădejde. Filmul a cules premii în numeroase alte festivaluri, ultimul dintre ele fiind cel de la Nice, din 1-6 aprilie. Sunet de Oscar, în „Madame Tutli-Putli“ Premiul pentru regie „Cristian Nemescu“ (2.000 de euro) pleacă în Germania, pentru „Polska Road Movie“, de Bartosz Grudziecki, student polonez de la Academia de Film din München. Tot 2.000 de euro valorează şi premiul pentru coloana sonoră „Andrei Toncu“, acordat lui David Bryant, sound-designerul filmului canadian „Madame Tutli-Putli“, nominalizat anul acesta la Oscarul pentru scurtmetraj de animaţie. O menţiune specială a obţinut „Între Ziduri“, un film despre viaţa imigranţilor din Est în Occident, regizat de Ana Felicia Scutelnicu, studentă la Academia de Film din Berlin.

Cel mai bun film românesc a fost desemnat scurtmetrajul Stancăi Radu, „Ştefan“. Preferatul celor peste 800 de spectatori votanţi şi câştigătorul Premiului Publicului a fost „Maimuţa albastră“/„Der Blaue Affe“, în regia germanului Carsten Unger, o metaforă despre Germania interbelică, decăzută după război. Cel mai amuzant filmuleţ din competiţie, în viziunea „Dilemei vechi“, reprezentată de criticul Alex. Leo Şerban, a fost britanicul „Tokyo Jim“, de Jamie Rafn, despre un englez prins într-o postură jenantă în timpul unei întâlniri de afaceri cu un japonez ţâfnos. Competiţia, destul de strânsă, s-a dat între 30 de filme din peste 20 de ţări.

Ne puteți urmări și pe Google News