NEWS ALERT! DRAMA Zinei Dumitrescu. Creatoarea de MODĂ a CEDAT

NEWS ALERT! DRAMA Zinei Dumitrescu. Creatoarea de MODĂ a CEDAT

De șase ani de zile, Zina Dumitrescu, una dintre cele mai mari creatoare de modă din România, se află la azilul din Ghermănești. După ce a lăsat-o acolo, fiul vedetei, Cătălin Negreanu, nu a mai dat niciun semn, uitând definitiv de mama lui, și se pare că aceasta s-a s-a resemnat în privința lui.

Directorul azilului din Ghermănești, Ion Cassian, a explicat, pentru click.ro, că Zina Dumitrescu s-a resemnat în privința băiatului ei, care este stabilit în Elveția. „De băiat nu mai ştiu nimic, nu mi-a zis că îi este dor de el, nici nu mi-a zis să îl sun. Are şi ea demnitatea ei de mamă. Acum ştiu că vrea să îi trimită Dana Opsitaru, fosta ei elevă, nişte hăinuţe de toamnă- iarnă, să îşi reînnoiască garderoba”, a dezvăluit Ion Cassian, directorul azilului unde se află Zina Dumitrescu.

Cunoscuta creatoare de modă Zina Dumitrescu, pe numele ei real Zenobia Bogoş, este una dintre figurile emblematice ale modei românești. Licenţiatã în Drept dar şi în Teatru, Zina a ales modellingul, pentru ca la doar 30 de ani să ajungă director al Casei de Modã Venus.

Numită și „mama Zina”, creatoarea de modă a lansat manechine care au devenit celebre precum Romanița Ivan, Dana Săvuică, Melek Ament, Bianca Brad, Maria Andrei, Dana Androne sau Jeanine.

Ne puteți urmări și pe Google News