Negocieri cu experţi UE pe legea achiziţiilor

Negocieri cu experţi UE pe legea achiziţiilor

DEMERS. Guvernul va iniţia negocieri cu experţii Comisei Europene pentru modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice, prin introducerea de noi reguli referitoare la procedura de atribuire a contractelor şi de contestare a rezultatului licitaţiei, a declarat pentru agenţia Mediafax şeful Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), Vasile Puşcaş.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Traian Băsescu a anunţat la Bruxelles că România va trimite Comisiei, în următoarele 7 zile, o propunere de modificare a legii achiziţiilor publice, pentru eficientizarea accesării fondurilor UE. Băsescu a arătat atunci că autorităţile intenţionează să reducă perioada de evaluare de către CE a proiectelor transmise de România, de la 87 zile la 30 de zile, şi să diminueze timpul aferent procedurilor de accesare a fondurilor comunitare, de la aproape 90 zile la maximum o lună.