Numarul copiilor nascuti in Romania in lunile de vara este sensibil mai mare decat cel inregistrat in restul anului. In iulie si august, rata natalitatii se mentine in general intre 10 si 11 nascuti la mia de locuitori, fata de 8,6 la mie, cati au fost inregistrati in luna aprilie a acestui an, spre exemplu. Pe de alta parte, numarul deceselor creste in lunile de iarna.

Toamna, anotimpul pentru sex

Frigul si alimentatia saraca in vitamine sunt principalele motive pentru care in lunile de iarna se inregistreaza cel mai mare numar de decese. „Frigul extrem cauzeaza vasoconstrictie (oxigenare mai proasta a tesuturilor) si tulburari circulatorii. In plus, alimentatia este insuficienta din punct de vedere calitativ. Cele mai afectate sunt persoanele cu boli cronice, ale caror afectiuni se agraveaza. Pe fondul unui organism deja slabit, riscul de deces este mult mai crescut”, arata Remus Lupu, medic de familie.

Numarul mare de nasteri din timpul verii ar putea fi un efect al „programarilor”. „De regula, sarcinile sunt mai dorite vara, deoarece mamele cred ca se descurca mai usor in aceasta perioada”, spune Daniel Popescu, medic primar obstetrica ginecologie, directorul Policlinicii „Serban Voda” din Capitala.

O alta explicatie ar putea fi aceea ca multi micuti sunt conceputi toamna, cand, din cauza frigului, oamenii stau mai mult in casa si isi fac  timp pentru sex. Ambele tendinte sunt normale pentru statisticieni, explica sociologul Mircea Kivu. „In manuale se vorbeste despre un efect de sezonalitate, daca se reproduc curbele se obtine un ciclu”, precizeaza el.

Bilant negru. Conform datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), numarul de persoane decedate se mentine in general peste 13 decedati la mia de locuitori intre decembrie si februarie. Astfel, sporul natural este pozitiv doar in sezonul cald.

Tot vara, numarul divorturilor scade foarte mult fata de media anuala. Rata acestora o ajunge aproape in decembrie pe cea a casatoriilor. In aprilie – ultima luna cuprinsa in raportul statistic al INS – s-a inregistrat un record negativ al natalitatii pentru ultimii doi ani: numarul nascutilor a fost de 15.249, in scadere cu 2.100 fata de luna precedenta.

Tendinte. Conform unui raport publicat de Natiunile Unite, Romania ar putea ajunge in 2050 la putin peste 18 milioane de locuitori, in scadere cu 19,1% fata de anul 2000. In acelasi timp insa, populatia globului ar urma sa creasca cu aproape 50%, ajungand astfel la 9,3 miliarde.