NATO și statele partenere ajută Muntenegru să stingă INCENDIILE de pădure devastatoare

NATO și statele partenere ajută Muntenegru să stingă INCENDIILE de pădure devastatoare

Aliații NATO și țările partenere sprijină, cu avioane și elicoptere, Muntenegru, în lupta cu incendiile de pădure din peninsula Lustica.

Muntenegru a cerut ajutor, luni, Alianței Nord-Atlantice, prin centrul său de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC) și cererea a fost analizată imediat de membrii și țările partenere, anunță alianța.

Un avion ucrainean pentru stingerea incendiilor, de tip Antonov 32P, se află în Muntenegru de marți, iar două elicoptere, din Bulgaria și Elveția, au sosit în Muntenegru, miercuri. Alte două avioane-cisternă vor fi trimise de Israel, în zilele următoare.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a mulțumit acestor state pentru asistența acordată: „Salut răspunsul statelor partenere, în decurs de câteva ore, pentru a ajuta Muntenegru să facă față incendiilor sale de pădure. Muntenegru este cel mai nou aliat al nostru, care s-a alăturat familiei NATO în urmă cu doar o lună. Răspunsul nostru rapid demonstrează că suntem alături de aliații noștri. Asta este solidaritatea euro-atlantică”.

Ne puteți urmări și pe Google News

EADRCC este principalul mecanism de reacție de urgență în zona euro-atlantică. Este activ tot anul, operațional 24 ore din 24, 7 zile pe săptămână și îi cuprinde pe toți cei 29 de membri ai NATO și toate statele partenere.

Centrul funcționează ca un sistem de colaborare, coordonând cererile și ofertele primite și oferind asistență în primul rând în cazuri de dezastre naturale sau provocate de om.