Daniela Nane: "Adrian Pintea ar fi împlinit, la 9 octombrie, 53 de ani".
Soţia sa, omagiind acest moment, a publicat un volum prin care a dorit să dăruiască lumii încrederea că iubirea adevărată, profundă şi perfect împărtăş ită este posibilă.
„Lecţie de iubire cu Adrian Pintea“ este „o încercare de a reformula definiţia iubirii reale“, o iubire sferică, pură, care n-a ţinut cont de distanţe, diferenţe de vârstă sau de religie, asalturi însufleţite ale amintirilor sau ale trăirilor extreme din trecut, dincolo de curiozitatea, grosolănia, invidia, apetitul pentru judecată sau lipsa de sensibilitate a semenilor.
Lavinia şi Adrian Pintea s-au iubit total, răspândind în jurul lor speranţa că fericirea după care tânjesc sufletele muritorilor e cerească, în acelaşi timp tangibilă, accesibilă.
M-a surprins că într-un articol din presa anului în care s-a căsătorit, Lavinia declarase că unul dintre interesele sale profesionale era dorinţa de a vedea ce se întâmplă cu sufletul unui om în momentul în care moare, avea curiozitatea să ştie amă- nunte despre starea de moarte clinică sau din punct de vedere cerebral. După şapte ani, destinul i-a permis să înveţe despre asta de la cel mai drag profesor pe care l-ar fi putut avea: soţul mult iubit. Adrian a trecut „dincolo“ cu Lavinia ţinându-l de mână, în plan fizic, iar în plan spiritual, legătura dintre sufletele lor a devenit un permanent prilej de bucurie şi încredere, o şansă pentru a explora lumile abia bănuite a căror prezenţă noi, muritorii de rând, nu vrem să o acceptăm uşor. Pentru Adrian, iubirea pentru Lavinia a fost „oglinda în care mă tot uit să văd cum arată, de fapt, Universul“. Azi are şi oglinda prin care vede cum arată, în fapt, lumea noastră.