Fostele glorii ale formaţiei giuleştene comentează în termeni duri faptul că toate golurile echipei în acest sezon au fost marcate de jucători străini.
Rapidul se întrece în recorduri care susţin ideea de globalizare a fotbalului, dar distrug spiritul şi şansele la performanţă ale clubului. Giuleştenii au început ultima partidă de campionat, cu Gaz Metan Mediaş, într-o formulă de start alcătuită exclusiv din jucători străini, dar acesta nu este singurul record. Fotbaliştii care au marcat în acest sezon al Ligii I pentru Rapid sunt, de asemenea, stranieri. De la primul până la ultimul! La toate acestea se mai adaugă antrenorul portughez şi patronul de origine iordaniană şi este mai mult decât suficient pentru a contura imaginea actuală a clubului de lângă Podul Grant.
O imagine care i-a îngrozit pe oamenii care altădată îşi dădeau viaţa pe teren pentru culorile alb-vişinii.
„Ce ştiu străinii ăştia veniţi de prin toată lumea de spiritul Rapidului? Nu înţeleg nimic, îi interesează doar banii. Peseiro e la fel. Rapidul şi-a pierdut identitatea. Nu mai joacă nimeni cu inima. Cine să joace dacă toţi sunt străini? Păcat de suporteri şi de atmosfera pe care o creează. Ei au picat la mijloc şi suferă cel mai mult pentru ce se întâmplă la această echipă“, a răbufnit Dănuţ Lupu.
Rică Răducanu: „Nici nu mă mai uit la meciuri“
Aflat pe locul zece al clasamentului, la cinci puncte de retrogradare şi la nouă puncte de titlu, Rapidul i-a îndepărtat chiar şi pe cei mai vechi cunoscători ai spiritului rapidist.
„Care spiritul Rapidului? S-a dus, n-a mai rămas nimic din el. Au călcat toţi în picioare clubul ăsta. Eu nici nu mă mai uit la meciurile Rapidului, aşa de rău m-am supărat! N-am ce să văd. Nu mai e echipa pe care o iubeam. La noi, la Rapid, a fost mereu o ambiţie, ceva aparte. Acuma nu mai e nimic! Anul ăsta e terminată treaba. Stăm pe la jumătatea clasamentului că mai mult nu putem“, a declarat Rică Răducanu pentru EVZ.
Vasile Caciureac, fost atacant la Rapid: ” Cu echipa asta de străini care habar n-au să joace fotbal tare mi-e frică să nu jucăm prin Divizia B la anul! ” ECHIPA NIMĂNUI
Copos: Taher poate face orice cu Rapidul
Echipa giuleşteană se află într-o situaţie cel puţin delicată. La rezultatele slabe din acest sezon se adaugă mai nou incertitudinea creată la nivelul conducerii. Fathi Taher a anunţat aseară că nu mai vrea să finanţeze echipa, iar George Copos nu mai pare dispus să revină în postura de acţionar majoritar.
Lupu: „Pardo a fost portar la uzină“ „Eu am luat o decizie definitivă şi irevocabilă de a ieşi din fotbal. Mi-am făcut datoria la Rapid, domnul Taher poate să vândă acţiunile cui vrea, poate să facă orice. Pot să vând şi acţiunile pe care le mai am. Domnul Taher are prima opţiune, dar dacă nu le vrea o să le vând la altcineva“, a declarat George Copos.
Dănuţ Lupu crede că vina pentru situaţia actuală de la Rapid o poartă cei din conducere, responsabili pentru politica de transferuri total greşită.
„Străinii ăştia au fost aduşi fără cap, transferaţi de pe casete. Şi eu pot să arăt o casetă cu mine când driblam câte cinci la rând, dar asta nu înseamnă că acum mai sunt în stare să joc. Unde a jucat Sichitiu fotbal să se priceapă el la transferuri? S-au făcut greşeli multe. N-au vrut să-i mărească salariul lui Coman şi l-au umplut de bani pe spaniolul ăla care n-are nicio treabă cu fotbalul. Cred că a fost portar la uzină pe acolo pe unde a jucat el. Dacă o să joace la fel de prost, îi aleargă galeria pe liniile de tren, ca pe vremuri“, a declarat fostul decar al Rapidului. Lupu refuză să mai asiste pe viu la meciurile din Giuleşti.