Multilateral dezvoltatul Duicu de la Mehedinţi a absolvit Dreptul la Bioterra

Multilateral dezvoltatul Duicu de la Mehedinţi a absolvit Dreptul la Bioterra

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, a absolvit, în anul 1999, cursurile Universităţii Bioterra. Instituţia de învăţământ a devenit ţinta procurorilor după ce s-a constatat că acorda diplome false şi licenţe "de mântuială". Duicu are obiceiul să-şi fluture diplomele şi atestatele obţinute pe bani. Potrivit unor martori, el a început Dreptul la Bioterra în 1999 şi un an mai târziu era licenţiat.

De-a lungul carierei, Duicu şi-a cultivat un hobby nobil: colecţionar de diplome. În anii 90 era muncitor la pompa, la PECO, dupa 20 de ani a ajuns director la Petrom Mehedinţi. În februarie 1998, Adrian Duicu era angajat al societăţii "Romcomplex" SRL Topleţ pe funcţia de "economist" şi a plecat din firmă pe 15 octombrie 1999. În aceşti aproape doi ani, Duicu nu avea studii superioare, condiţie obligatorie pentru a ocupa o funcţie de economist, ci doar studii liceale, viitorul politician fiind specializat în contabilitate. Doctor veterinar şi jurist În cartea de muncă, la capitolul rezervat pregătirii profesionale, Duicu figurează ca absolvent, din 10 octombrie 2000, al Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Potrivit presei, firma unde Duicu s-a dat drept economist îi aparţinea, el fiind administrator. Mai mult, Romcomplex SRL deţinea trei staţii PECO pe Valea Cernei. Din acestă postură, Dumitru Preda, fost director la SC Uzina de Reparaţii Târgu Jiu SA, firmă care avea de recuperat o datorie de jumătate de miliard de lei, i-a reproşat că "Romcomplex este o căpuşă a SC PECO Mehedinţi". Inginer şi expert în apărare Odată ajuns şef, Duicu s-a pus cu burta pe carte şi a devenit, în 2000, doctor veterinar, a absolvit în 2003 Colegiul Naţional de Apărare, în iunie 2006 Facultatea de Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universităţii Craiova, în noiembrie 2006 Facultatea de Inginerie din Craiova şi în decembrie acelaşi an - Universitatea Naţională de Apărare Carol I. Candidatul USL şi liderul PSD Mehedinţi.

Ne puteți urmări și pe Google News