MRU: Arma noastră pe 29 iulie este boicotul

MRU: Arma noastră pe 29 iulie este boicotul

Într-o postare pe Facebook, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu îndeamnă la boicotarea referendumului de pe 29 iulie, pentru că "nu se poate legitima un mod de a face politică fără scrupule, demnitate şi în dispreţul întregii societăţii".

"Pe 29 Iulie vă îndemn pe toţi să nu cădem în capcana pe care cei de la USL ne-au întins-o, pentru că, pentru prima dată în istoria recentă a României, democraţia ar putea fi învinsă cu propriile arme. Arma noastră pe 29 Iulie este boicotul", a scris MRU pe pagina sa de Facebok. "Doar prin nesupunere şi neparticipare le putem spune lui Victor Ponta, Crin Antonescu şi acoliţilor lor că România nu mai are nevoie de politicieni în ADN-ul cărora nu s-a fixat încă instinctul democratic. Mesajul nostru este următorul: NU putem legitima prin participarea noastră un mod de a face politică fără scrupule, demnitate şi în dispreţul întregii societăţi", a mai susţinut fostul premier. În urma şedinţei Colegiul Director al PDL, întrunit marţi la Palatul Parlamentului, s-a decis ca democrat-liberalii să nu participe la votul de pe 29 iulie privind demiterea şefului statului. La finalul şedinţei, preşedintele partidului, Vasile Blaga a făcut un apel către electoratul PDL de a nu participa la referendumul de pe 29 iulie şi a afirmat că reprezentanţii partidului vor fi menţinuţi în secţiile de votare.

Ne puteți urmări și pe Google News