MRU admite în premieră: "Da, voi candida la preşedinţia României"
- Departamentul Politic
- 6 iulie 2012, 11:29

Prezent la mitingul din Piaţa Revoluţiei, Mihai Răzvan Ungureanu a fost întrebat dacă va candida: "Dacă va fi nevoie, da, pentru că trebuie ca această ţară să fie condusă de oameni care sunt cinstiţi şi sunt mulţi în ţara asta".
Mihai Răzvan Ungureanu a menţionat pentru prima oară, ieri, la mitingul din Piaţa Revoluţiei, intenţia de a candida la preşedinţia României: "Da, dacă va fi nevoie, da, pentru că trebuie ca această ţară să fie condusă de oameni care sunt cinstiţi şi sunt mulţi în ţara asta".
În acelaşi timp, MRU a cerut participanţilor la miting să picheteze vineri clădirea Parlamentului, unde astăzi va fi votată suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. "Uitaţi-vă le ei când intră şi când ies, făceţi-le votul important în felul acesta, să ştie că această ţară nu e doar a lor", i-a îndemnat Ungureanu, care a anunţat că astăzi ca va lansa Iniţiativa Civică de Centru-Dreapta.
"Ne vom uni cu toţii, cu toţii dorim ca în toamnă să învingem şi vom învinge, împreaună dreapta trebuie să învingă, suntem milioane în toată ţara", a declamat de la tribună Mihai Răzvan Ungureanu.