Motivul real al demisiei lui Voiculescu

Motivul real al demisiei lui Voiculescu

Liderul "conservatorilor" îşi dă demisia din Senat pentru a fugi de Justiţie. Procesul ICA ar putea fi reluat de la zero la tribunal.

Dan Voiculescu s-a arătat nemulţumit că nu i-a fost aprobat un amendament în Comisia de Buget-Finanţe, drept care şi-a anunţat demisia din Senat.

Amendamentul viza dublarea amenzilor pentru evaziune fiscală. După ce propunerea sa a fost respinsă, Dan Voiculescu a anunţat de la tribuna Senatului că nu mai poate face parte din această instituţie. Miza demisiei din Senat este una mult mai mare. Nemaifiind demnitar, procesele lui Voiculesc nu se mai judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Momentul demisiei este foarte bine ales. Dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare se apropia de final. Urma sentinţa. dar condamnarea lui Adrian Năstase a fost un avertisment serios. Dan Tapalagă, pe contul său de Facebook, a atras atenţia că, prin demisia sa din Senat, procesul ICA trebuie mutat la o instanţă inferioară, cel mai probabil Tribunalul Bucureşti. Ceea ce ar însemna şi un important răgaz de timp câştigat.

"Rămâne ca instanţa să decidă la următorul termen dacă dosarul va fi trimis la o alta instanţă abilitată să judece cauza (...) Sunt două excepţii pentru ca acest dosar să rămână la ICCJ: faptele de care este acuzat să nu aibă legătură cu funcţia (senator - n.r.) şi să nu se fi dat o decizie în dosar", a ţinut să precizeze Georgeta Barbălată, purtătoarea de cuvânt a ICCJ. Voiculescu nu se încadrează în nici una dintre excepţii. Există şi un precedent: George Copos. Dosarul "Loteria I" a ajuns în instanţă la 6 iunie 2006. Copos a fost senator în perioada 2004-2008. Când şi-a pierdut calitatea de parlamentar, Curtea Supremă a decis să trimită dosarul la Judecătoria Sectorului 2. După care a ajuns la tribunalul Bucureşti. Dan Voiculescu este acuzat că şi-a utilizat poziţia politică pentru a cumpăra pachetul majoritar al ICA, la un preţ de 94,5 ori mai mic decât valoarea reală. Citiţi şi:

  • EXCLUSIV EVZ. Şeful Loteriei Române a demisionat. Dan Voiculescu se luptă pentru locul vacant
  • SCANDALUL PRIVATIZĂRII ICA. Expertiza: Prejudiciul adus de Voiculescu este de 3 milioane de dolari

Ne puteți urmări și pe Google News