Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
"A fost odată.... Era ora când unii încă dorm somnul care te leagă de pernă mai mult, spre dimineaţă.
Ora cinci. M-am trezit, m-am ridicat din pat, şi ca să nu-i deranjez pe ceilalţi, am trecut în bucatarie. M-am apucat de unele treburi, fără însă să întrerup avalanşa de gânduri care nu-mi dădeau răgaz.
Afară o ninsoare rară, cu fulgi mari care se lipeau pe geam. În suflet, frânturi din visul care m-a însoţit în timpul somnului, iar în gand multe întrebări, toate referitoare la grija pentru copii mei. Deodată, ca prin farmec, mi-am zis-mama. Şi aşa mi-am întors gândul spre ea căutând în memorie chipul ei , traversând anii copilăriei mele. Îl văd aievea printre fulgii care îmi bat în geam, când zâmbitor, când aspru, când trist şi plâns.
Seara Crăciunului. În mijlocul sufrageriei, în locul mesei era Pomul de Craciun împodobit de fraţii mei mai mari: steluţe, coşulete făcute de noi, lumânări, globuleţe, poze cu îngeraşi, micuţul Iisus în leagăn, cu Maica Lui lângă El, artificii şi nelipsita vată presărată pe acele de brad. Toate în ordine.
Disciplinaţi, cu mirări în priviri, sfioşi(se simţea prezenţa tatei care era sever cu noi), nu mişcam şi nu puneam întrebări. Eu, cel puţin, când eram în preajma lui, parcă aş fi fost în faţa lui Dumnezeu şi musai trebuia să recunosc relele făcute peste zi.
Aşteptam să înceapă spectacolul.
După ce tata ne explica importanţa evenimentului serii, ne lase să admiram pomul în voie. În acest timp nici nu bănuiam că el se transforma în Moş Crăciun, iar mama ca să acopere această lipsă ne lua de mâini şi, aşezaţi în şir indian, pornind în jurul pomului. Aşa începea serbarea. Ţinându-ne de mâini, ne învarteam în jurul pomului cântând un cântec pe care îl învăţaserăm de la mama. Îmi amintesc numai primele versuri: Haide Moş Crăciune, la spate cu sac/ Să te prinzi în horă, Moşul nostru drag...
Figura mamei din acea seară este cea mai adânc întipărită în sufletul şi îm mintea mea. Cu ochii mari, verzi, umeziţi, cu un amestec de bucurie şi durere, cu fruntea netedă peste care, ca o cunună, trona pieptănătura ei din cele două cozi împletite parcă din mătase de porumb, ca la păpuşile pe care le vedeam noi în vitrine.
Privirea aceea care ne urmărea să vadă dacă stim ce trebuie să cântăm, zâmbetul iertător când noi încurcam cuvintele şi mirarea ei când apărea MOŞUL, împingându-ne pe cei mai sfioşi spre el.
Cadourile erau mici, dar bucuria nespus de mare. Apoi, cu darurile lângă pernă, ne culcam la loc strecurându-ne fiecare în visul lui.
Moş Craciun era şi el fericit..."(Viorica Creangă)
Recomandările noastre
