Monica Macovei: Directorul executiv al Agenţiei Europene de Mediu ar trebui să demisioneze

Monica Macovei: Directorul executiv al Agenţiei Europene de Mediu ar trebui să demisioneze

Descarcarea de gestiune a Agentiilor europene descentralizate s-a incheiat, dar problemele conflictului de interese si a managementul defectuos nu au fost rezolvate. În aceste condiţii, directorul executiv al Agentiei Europene de Mediu, Jacqueline McGlade, ar trebui sa demisioneze, crede europarlamentarul democrat liberal.

"Am ajuns la finalul procedurii de descarcare de gestiune privind Agenţiile descentralizate ale Uniunii Europene pentru anul 2010 şi am bifat un succes: pentru prima dată, conflictul de interese a fost recunoscut ca o problemă majoră. Politici clare împotriva conflictelor de interese şi măsuri de gestionare a unor astfel de situaţii sunt acum in vigoare la mai multe agentii, inclusiv la Agentia Europeană pentru Medicamente şi la Autoritatea pentru Siguranţa Alimentară. Vom urmări ca acestea să fie aplicate corect", a declarat Monica Macovei, raportor al Parlamentului European pentru descarcarea de gestiune a Agenţiilor europene pentru anul financiar 2010. PE: banii s-au cheltuit corect În ciuda propunerii Monicăi Macovei de a refuza descarcarea de gestiune pentru directorul Agenţiei Europene pentru Mediu (EEA), Parlamentul European a votat, ieri, cu o majoritate fragilă, aprobarea descărcarii de gestiune. "Cele 79 de misiuni ale Directorului Executiv în 2010, cu o durată totală de 142 de zile şi costuri de călătorie de 127.000 de euro, dovedesc că acesta este responsabil pentru 13% din totalul cheltuielilor de deplasare ale Agenţiei, şi alte nereguli manageriale sunt fapte pentru care trebuie asumata raspunderea. Banii contribuabililor sunt neprotejati", a declarat Macovei. 600 de milioane de euro pentru 24 de agenţii Fostul ministru al Justiţiei din România este raportor al Parlamentului European pentru descărcarea de gestiune pe 2010 a celor 24 de Agenţii descentralizate şi a celor şapte intreprinderi comune (Joint Undertaking). Uniunea Europeana a contribuit cu peste 600 millioane de euro la bugetul celor 24 de Agenţii în anul 2010. Agenţiile europene şi cele şapte intreprinderi comune au primit in luna mai 2012 descarcarea de gestiune pentru anul financiar 2010. Spre exemplu, la Agenţia Europenă de Mediu, europarlamentarul PDL Monica Macovei a descoperit că directorul executiv Jacqueline McGlade a fost în "vizite de studiu" în Caraibe şi Marea Mediterană pe banii Eurthwatch. Acest ONG a cheltuit 33.000 de euro. În plus, aceeaşi agenţie nu a respectat regulile anticorupţie în domeniul achziţiilor publice şi ale transparenţei. Macovei a atras atenţia asupra faptului că agenţia şi-a acoperit clădirea din Copenhaga cu o faţadă "ecologică" cu iederă pentru suma de 294.641 de euro. Contractul a fost acordat fără licitaţie, iar costurile au fost acoperite din buget din contul "chirii".

Ne puteți urmări și pe Google News