Pentru multe dintre „artistele” ţării, intrarea în showbiz nu înseamnă neapărat şi împlinirea aspiraţiilor, ci doar o rampă de lansare către o altă profesie, mult mai bănoasă şi comodă, totodată: aceea de nevastă de om de afaceri potent.
În acest parteneriat întâlnit din ce în ce mai des, ambele părţi îşi regăsesc acel ceva care lipseşte: el, femeia-trofeu care să-i atârne de braţ, iar ea, contul gras pentru care nu mai trebuie să trudească prin concerte de playback pe la Cuca Măcăii sau Adunaţii Copăceni, la zilele oraşului X şi la Sărbătoarea cârnaţilor din Y.
Însă, până să-l găsească pe cel care să le înfigă preţioasa bijuterie pe inelarul stâng, cele care se visează neveste fără griji au un drum destul de lung şi anevoios de parcurs.
Întâi, duduia aspirantă trebuie să găsească şi să convingă un manager cu experienţă, care să o arunce în circuitul mondeno-artistic: un mic scandal sexual de lansare, apariţii la televizor, oriunde, oricând, conceperea unui album cu trei melodii şi şapte remixuri, pictoriale dezbrăcate prin reviste de toate genurile, prezentări de modă prin toate vestiarele, alt scandal cu substrat erotic prezentat pe larg într-un ziar de scandal etc.
Dacă aceste acţiuni sunt respectate, este imposibil ca duduia cu masca de artistă-interpretă să nu fie remarcată de vreun afacerist posesor a cel puţin două maşini de lux, două vile şi bani de aruncat pe haine şi alte brizbizuri. Din păcate (pentru ele), nu toate tinerele mirese oxigenate, siliconate, cu botic bosumflat de colagen au noroc de câte-un mire de-un leat cu ele. Unele se mulţumesc şi cu domni în etate, dar dispuşi să le aştearnă la picioare jumătate din împărăţie. Nu le mai cred demult pe „distinsele” cântăreţe care se perindă întruna la televizor şi spun cât de ambiţioase şi determinate sunt să-şi construiască un renume, cum îşi sacrifică viaţa privată pe altarul carierei, că muzica şi actoria sunt viaţa lor, că şi-ar dona un rinichi pentru a cânta pe marile scene.
Fals! Totul e pentru traiul de huzur pe care speră să-l obţină după atâta fâţâială mondenă sclipicioasă, din cauza căreia pe noi ne doare capul şi ne ustură ochii.