Mona Pivniceru a depus jurământul. Crin Antonescu: "Credibilitatea Justiţiei nu este marfă de export"
- Departamentul Politic
- 23 august 2012, 20:16
Ceremonia de învestitură a Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei a început la ora 17.37, la Palatul Cotroceni. Interimatul la Justiţie a fost asigurat, de pe 7 august, de premierul Ponta, după ce funcţia a rămas vacantă în urma remanierii guvernamentale de la începutul lunii. Cu acea ocazie, Titus Corlăţean a fost revocat de la şefia ministerului Justiţiei şi numit ministru de Externe.
UPDATE 17.44 Spre deosebire de învestirile în funcţiile de ministru din guvernele anterioare, Boc sau Ungureanu, de la această ceremonie au lipsit cupele de şampanie. Mona Pivniceru a fost felicitată, pe rând, de toţi membrii cabinetului Ponta. Noul ministru al Justiţiei este cea de-a patra femeie care se alătură Guvernului Ponta, alături de Rovana Plumb - Ministerul Mediului, Ecaterina Andronescu - Ministerul Educaţiei - şi Mariana Câmpeanu - Ministerul Muncii. UPDATE 17.39 Cri Antonescu a ţinut un scurt discurs:
- Aş vrea să-i mulţumesc şi să-l felicit pe Victor Ponta pentru această propunere - Mona Pivniceru.
- Vorbim de mulţi ani despre o Justiţie credibilă
- Mai mult ca oricând se pune astăzi această problemă
- Credibilitatea Justiţiei nu este o marfă de export, ci o necesitate pentru toţi cetăţenii României
- Depolitizarea Justiţiei, deşi clamată ca o realizare de multă vreme, rămâne a fi făcută până la capăt
- Încrederea în Justiţie rămâne în deziderat
- Am încredere că un magistrat cu o carieră impresionantă oferă o şansă ca aceste aşteptări să fie cât mai curând împlinite
- Doresc succes doamnei ministru, întregului Guvern şi tututor celor care doresc să avem, cu adevărat, o Justiţie dreaptă şi eficientă.
UPDATE 17.37 Mona Pivniceru a început să rostească jurământul. UPDATE 17.36. În sală a ajuns şi Crin Antonescu UPDATE 17.33 Mona Pivniceru a ajuns şi ea în Sala Unirii. După ce a aşteptat decizia CSM, de a se pronunţa cu privire la demisia sa din instituţie şi din magistratură, şi după câteva săptămâni dificile pentru aceasta, Mona Pivniceru, la fel ca toţi ceilalţi prezenţi, îl aşteaptă pe Crin Antonescu, preşedintele interimar al României, care întârzie.
Din sală lipseşte şi premierul Victor Ponta. UPDATE 17.30 Miniştrii din cabinetul Ponta se află la Palatul Cotroceni, în Sala Unirii, unde participă la ceremonia de învestire a Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei. Ceremonia era stabilită pentru ora 17.30. UPDATE 2: Decretul prezidenţial semnat de preşedintele interimar, Crin Antonescu, pentru numirea Monei Maria Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei a fost publicat în Monitorul Oficial. UPDATE 1: Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat decretul privind numirea în funcţia de ministru al Justiţiei a Monei Maria Pivniceru, a informat Administraţia Prezidenţială. Preşedintele interimar a semnat totodată decretul privind eliberarea Monei Pivniceru din funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin demisie. Azi, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au dat curs formalităţilor care duc, în final, la numirea Monei Pivniceru ca ministru. Locul ei în CSM va fi luat de Gabriela Bîrsan, iar postul rămas liber la instanţa supremă va fi ocupat prin concurs. Preşedintele CSM , Alina Ghica, a declarat că hotărârea privind demisia din funcţia de magistrat a Monei Pivniceru a fost înaintată împreună cu actele necesare Preşedinţiei României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie.
"Cele două hotărâri ale plenului CSM a urmat circuitul legal, respectiv s-a înaintat ÎCCJ hotărârea plenului prin care s-a luat act de demisia Monei Pivniceru din funcţia de membru CSM. Au fost îndeplinite formalităţile necesare de către ÎCCJ, după care hotărârea privind demisia din funcţia de magistrat a fost înaintată împreună cu actele necesare Preşedinţiei în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie", a afirmat GhicA, conform Agerpres.
- CSM a luat act de demisie. Mona Pivniceru a ieşit din magistratură. Vine Gabriela Bîrsan?
- CSM a luat act de demisie. Mona Pivniceru a ieşit din magistratură. Vine Gabriela Bîrsan?
- Cristi Danileţ: "Plecarea Monei Pivniceru din CSM nu-i o pierdere"
- Condiţie pentru plecarea din magistratură a Monei Pivniceru
- Victor Ponta: "Decizia de azi sper să pună capăt crizei politice care a făcut rău României"