"Moldo-but", victorie la debut

"Moldo-but", victorie la debut

La primul meci ca "principal", Viorel Moldovan a calificat Vasluiul în "optimile" Cupei României. Fostul internaţional e încântat de elevii săi.

Viorel Moldovan şi-a început cu dreptul cariera de antrenor principal, echipa sa, FC Vaslui, învingând ieri formaţia Poli Iaşi, scor 3-0, în ultimul meci al „16-imilor“ Cupei României la fotbal. Golurile „galben-verzilor“ au fost marcate de Burdujan (28), Adrian Gheorghiu (38) şi Temwanjera (51). A fost prima victorie a vasluienilor după nouă meciuri oficiale (şapte în campionat şi două în Cupa UEFA).   „Nu vreau să fiu Mourinho“

Viorel Moldovan era ieri entuziasmat de jocul echipei sale: „Aş vrea să am în fiecare zi o echipă precum cea de azi. Jucătorii şi-au recăpătat pofta de joc. Până acum erau închistaţi şi am avut de lucrat psihologic cu ei. Ca orice antrenor la început de drum, îmi doresc să nu pierd. Nu am un model în antrenorat, nu vreau să fiu un Mourinho al României sau mai ştiu eu cine. Vreau să fiu Moldovan, să am stilul meu“, ne-a declarat cel poreclit de francezi „Moldo-but“.   FC Vaslui va juca, la mijlocul săptămânii viitoare, cu CS Otopeni, în optimile de finală ale Cupei Românei. Meciul se va disputa pe teren neutru. Până atunci însă, FC Vaslui şi CS Otopeni se vor întâlni în campionat, duminică, 9 noiembrie, pe stadionul „Astra“ din Ploieşti, în penultimul meci al etapei a 14-a. Poli Iaşi a fost condusă ieri de pe bancă de antrenorul Ionuţ Popa, revenit la echipă după ce vineri seară îşi dăduse demisia. „Dacă e frumos şi nu plouă, mai rămân la Poli“, a comentat ieri tehnicianul.

Un suporter ieşean a murit Ieşenii au mai suferit o dublă lovitură: echipa a părăsit terenul învinsă, iar un suporter a decedat. Ieşeanul avea 78 de ani şi venise la Vaslui pentru a-i încuraja pe „albalbaştri“. El a fost luat cu Salvarea în minutul 20 al partidei şi a fost dus la Spitalul de Urgenţă din Vaslui, unde încercările de resuscitare au eşuat. Medicii au concluzionat că acesta a murit din cauza emoţiilor provocate de joc. Ieşeanul se afla pe lista persoanelor cu probleme cardiace.

CUPA ROMÂNIEI FC VASLUI - POLI IAŞI . . . . . . . . . 3-0

„16“-imile de finală

Marcatori: Burdujan (28), Ad. Gheorghiu (38), Temwanjera (51)

FC VASLUI: Kuciak 6 - Buhuş 5, Cânu 6, Markovic 6, Hugo Luz 6 - Zmeu 5 (70, Buhăescu 5), Genchev 6, Ljubinkovic 5, Neagu (13, Ad. Gheorghiu 6) - Burdujan 7, Temwanjera 7 (79, N. Jovanovic). Antrenor: Viorel Moldovan

POLI IAŞI: Brăneţ 5 - Buta 5, Ad. Ilie 5, Kalai 4, Paruolo 5 - Viveiros 5, Milea 6, Gavatorta 4 (46, Mijin 5), M. Oprea 5 - Montiel 5 (67, Cr. Bratu 6), Diarrassouba 4 (57, C. Tănasă 5). Antrenor: Ionuţ Popa

Stadion: „Municipal“ - Vaslui; Spectatori: 3.000; Arbitri: M. Avram 6 - N. Marodin 6, A. Vidan 6

Ne puteți urmări și pe Google News