Mobilizare ISU Tulcea și Poliția Deltei pentru salvarea a cinci bucureșteni blocați cu bărcile într-un plaur uriaș

Mobilizare ISU Tulcea și Poliția Deltei pentru salvarea a cinci bucureșteni blocați cu bărcile într-un plaur uriaș

Două ambarcațiuni ale ISU Tulcea și o șalupă a Poliției Deltei intervin, cu echipaje specializate, pentru extragerea a două bărci pe care se află cinci bucureșteni, prinși în mijlocul unui plaur în suprafață de cel puțin 1 km pătrat in zona Complexului de lacuri Puiu Puiuleț.

Apelul la 112 a venit în jurul orei 14,00 când unul dintre cei cinci bucureșteni a alertat autoritățile că bărcile cu care erau la pescuit au fost blocate în mijlocul unui plaur, format din cauza vântului puternic care a impins vegetația acvatică fără ca ei să-și dea seama. În jurul orei 15,00, la fața locului au ajuns două ambarcațiuni de la ISU Tulcea, potrivit maiorului Vasile Șoavă. Ocupanții celor două bărci, deși puteau fi salvați de pompieri, au refuzat să își abandoneze ambarcațiunile în mijlocul plaurului. Bărcile lor, ambele cu cabine, în greutate de 1,5 tone fiecare, și motoare de 150 CP, nu puteau fi, însă, tractate de șalupele ISU.

ISU Tulcea a apelat la ajutorul Poliției Deltei. O șalupă de 300 CP a Poliției Deltei, de la Caraorman, s-a deplasat la fața locului. Polițiștii, ajutați de pompieri intervin pentru extragerea celor două bărci, bucureștenii nefiind în pericol. În aceste momente s-a reușit tragerea uneia dintre ambarcațiuni. Cealaltă se află la 30-40 de metri distanță și pompierii intervin cu ajutorul parâmelor trase de șalupa puternică a Poliției Deltei. Incidentul care s-a terminat cu bine, înainte de lăsarea intunericului, a avut loc din cauza faptului că cei cinci bucureșteni nu cunoașteau geografia locului de pescuit și nici “fenomenele naturii” din Delta Dunării.

 

Ne puteți urmări și pe Google News