Mulți sunt sfinții care, înainte de a se pocăi, au dus o viață păcătoasă: primul a fost tâlharul de pe Cruce. Bonifatie este și el un astfel de exemplu.

A fost sclavul Aglaiei, fiică de proconsul, în timpul lui Dioclețian (284- 305). Stăpână și sclav trăiau împreună în desfrânare. În bezna păcatului își face însă apariția o rază de lumină: Aglaia îi cere lui Bonifatie să meargă în Răsărit să-i aducă moaște de mucenici, pentru a-i fi sprijin sufletesc. Aasistând la multe martirii, se declară creștin. Este spânzurat cu capul în jos, i se bagă trestii ascuțite sub unghii, i se toarnă plumb topit pe gură, este băgat cu capul în jos într-o căldare cu smoală incinsă. Din toate, scapă nevătămat. În final, i se taie capul. Trupul său este răscumpărat de Aglaia, care va zidi la Roma o biserică pentru moaștele pe care le-a dorit atât. (