Moartea celor singuri ca iadul: Michael şi Elvis

Pe 16 august 1977, când radiourile din întreaga lume şi-au oprit programul pentru a anunţa că Elvis Presley a murit, Michael Jackson se pregătea să împlinească nouăsprezece ani şi să devină cel mai iubit, vândut şi controversat idol pe care l-a dat cultura populară.

Elvis şi Michael - două genii care şi-au marcat generaţiile, au schimbat muzica şi au sfârşit înainte de un timp care nu i-a încăput. Între vieţile lui Presley şi Jackson sunt câteva asemănări care s-ar putea să le folosească celor care studiază psihicul omului îngropat în adoraţia devoratoare a semenilor.

Elvis Presley a murit drogat şi stingher. ”Sunt singur ca iadul” sunt patru cuvinte pe care le-ar fi rostit, nu cu mult înainte de sfârşit, deşi s-ar putea să nu fi fost chiar aşa. Sigur e că, după ultimul său concert, criticii au scris: ”Nu a fost un concert, a fost strigătul de ajutor al lui Elvis”. Un strigăt fără ecou.

Treizeci şi doi de ani mai târziu, Michael Jackson se pregătea să revină pe scenă, la Londra, într-un turneu de cincizeci de concerte, cincizeci de strigăte de ajutor. ”Vor fi ultimele. Gata. Asta e!”.  În tot timpul ăsta, Michael Jackson schimbase tot în muzica pop, reinvetase mişcări de dans care sfidaseră gravitaţia, susţinuse concerte mai grandioase decât oricine altcineva, vânduse mai multe albume decât oricare artist înaintea lui şi după el.

„Magico” Chivu, povestea românului care a cucerit un titlul cu Inter. Reportaj elogios în Gazetta dello Sport

Categoriile de români care primi vor bani în plus la pensie, conform CNPP

Treizeci şi doi de ani mai târziu, îmbătrânit, aproape desfigurat de operaţii estetice, acuzat de pedofilie şi achitat, bolnav de cancer, dependent de analgezice şi falit, Michael Jackson a murit în urma unui stop cardiac. Inima muzicii s-a oprit, televiziunile din lumea întreagă şi-au întrerupt programele obişnuite, iar prezentatorii au luat figurile triste şi ipocrite pe care le iau când dau veşti proaste: ”A murit Michael Jackson”.

Povestea unei utopii

Între cei treizeci şi doi de ani care stau între supradoza lui Elvis şi dispariţia subită a lui Michael s-au strâns uitarea, misterul şi inexplicabilul. Ceva a rămas însă neschimbat, ca un apendice inutil ce refuză legile evoluţiei: lumea a continuat să aibă nevoie de eroi pe care să-i admire şi devoreze. “Regele a murit, trăiască Regele!” s-a murmurat în acel august din 1977, când oamenii au bătut ca o imensă inimă pentru singurătatea ultimă a “Regelui rock-n-roll”. Era cald şi, la Graceland, Bobby Mann făcea fotografii corpului neînsufleţit al lui Presley, pentru a le vinde săptămânalului National Enquirer.

Apoi, timpul s-a aşezat cuminte peste amintirea zbuciumată a lui Elvis, cel care-şi vânduse viaţa pentru ca alte milioane de oameni să nu fie singuri. Treizeci şi doi de ani mai târziu, un alt erou eşuează dureros şi sinucigaş, departe de lumea care nu a putut aniciodată să-l salveze. Michael Jackson este povestea postmodernă a unei utopii perfecte: aceea a copilului care nu creşte niciodată, a lumii care refuză să creadă în vorbele scriitorului american Henry Miller – “copiii se varsă în adulţi, adulţii se varsă în mumii”.

“ACASĂ”

Fericirea ca o himeră: Graceland şi Neverland

“Îmi face întreaga lume să zâmbească”, obişnuia să spună Elvis Presley despre Graceland, proprietatea cumpărată în 1957 şi locul în care şi-a trăit ultimele clipe din viaţă. Pentru Elvis, paradisul s-a desenat în acest colţişor de Memphis alături de curtezane, alcool şi droguri. Un loc al regăsirii şi pierzaniei, un loc pe care Elvis obişnuia să-l privească ore în şir prin camerele de supraveghere, stând în dormitor şi visând la normalitate. Regele se simţea acasă aici, în combinaţia ciudată a camerelor de la Graceland, în tăcerea plină a grădinilor domeniului, în orgiile ferite de ochii unei lumi care credea în personaje perfecte şi fericire.

Michael Jackson a trăit şi el într-un “tărâm”, departe însă de graţia ordinară a universului din Memphis creat de Elvis. Pentru Regele pop, utopia s-a construit în interiorul unei fantezii perfecte: o lume în care timpul rămâne pe loc, iar moartea e doar o ameninţare fără substanţă. Michael i-a zis simplu Neverland, precum în poveştile cu Peter Pan, băieţelul neliniştit care survolează nonşalant toate coşmarurile unei realităţi abia percepute.

Drama Regelui pop e de găsit la fiecare pas pe această proprietate, printre roller coastere, dragoni din plastic şi carusele. Un univers plăpând şi naiv, ridicat în mijlocul unei realităţi de care Michael a fugit întotdeauna cu viteza copilului care aleargă fericit şi speriat după cel mai frumos zmeu de pe cer. Autorul lui Peter Pan, J.M. Barrie obişnuia să spună aşa: ”Nimic din ce se întâmplă după vârsta de 12 ani nu mai contează cu adevărat”. La 50 de ani, Michael Jackson a obosit să se lupte cu lucrurile care nu contau şi s-a oprit pentru o clipă să răsufle.

FIICA ŞI SOŢIA REGILOR

Lisa-Marie Presley: ”Chiar simţeam că pot să-l salvez”

În 1994, Michael Jackson, ”regele muzicii pop”, cu o imagine afectată de un scandal de molestare sexuală a unui minor, s-a căsătorit cu Lisa-Marie Presley, singurul copil al lui Elvis, ”regele rock-n-roll-ului”. Căsnicia nu a durat decât doi ani. Mai târziu, fiica lui Elvis i-a declarat lui John Randall Taraborrelli, biograful lui Michael: ”Am crezut mereu că nu a facut nimic rău, că este acuzat pe nedrept şi da, am început să mă îndrăgostesc de el. Îmi doream să-l salvez. Chiar simţeam că pot să o fac”. N-a putut.