Agenţiile de turism au scos din timp pe piaţă pachete tradiţionale, dar şi unele exotice pentru sărbători
De la casa lui Moş Crăciun până la sărbătorile de iarnă petrecute pe plajă, oferta turistică pentru Crăciunul din acest an le cuprinde pe toate. Varianta clasică este cea a staţiunilor montane autohtone. Ofertele speciale ale agenţiilor de turism includ atat destinaţiile obişnuite din regiunea montană (Valea Prahovei, Poiana Braşov), cât şi cele din zone turistice precum Bucovina, Băile Herculane, Olăneşti, Tuşnad. Preţurile pornesc de la 300 de lei de persoană la 2 stele în Sinaia, 600 de lei la 3 stele în Predeal sau 650 de lei pentru 3 stele în Poiana Braşov, toate pentru trei nopţi. Pachetul poate include dejun festiv, întâmpinarea Moşului cu daruri pentru copii, cină festivă, program artistic sau colinde de Crăciun, în funcţie de hotel. În alte locaţii preţurile pot fi mai mari, dar includ şi un program mai variat: petreceri câmpeneşti, obiceiuri locale, etc. Pentru ceva mai mulţi bani, sărbătorile pot fi petrecute în afara ţării, oferta fiind extrem de variată. În topul preferinţelor este Viena, aflată relativ aproape, unde sărbătorile de iarnă aduc concerte şi celebra Piaţă de Crăciun. Tot în apropiere găsim Praga sau Budapesta, dar şi variante mai călduroase, cum ar fi Grecia şi Turcia. În toate cele cinci cazuri, preţurile sunt accesibile, pornind de la circa 200 de euro de persoană pentru trei nopţi. Agenţiile de turism au şi oferte mai exotice, în Rusia îngheţată, în însoritul Mexic, în China sau chiar pe Marea Mediterană. Totuşi, pentru cei care vor să respecte spiritul sărbătorii, există două variante: fie în Israel, pe urmele naşterii lui Iisus Hristos, fie în Laponia, la Rovaniemi, acasă la Moş Crăciun. Asta în funcţie de care parte a Crăciunului ne este mai apropiată şi, nu în ultimul rând, de câţi bani avem de cheltuit.