În această după-amiază la Haţeg, judeţul Hunedoara, a apărut un alt exemplu negativ în ceea ce priveşte manifestarea opoziţiei la o măsură guvernamentală: mintingul pentru salvarea spitalului din oraş, pe care Ministerul Sănătăţii l-ar dori transformat într-un azil de bătrâni, a fost împărţit în două.
Iniţiatorii manifestării, liberalii hunedoreni au solicitat mai întâi derularea protestului în faţa spitalului. Pe motiv că legislaţia nu permite organizarea de proteste în imediata apropiere a spitalelor, Primăria Haţeg a respins cererea, dar a aprobat derularea mitingului la marginea oraşului, în incinta stadionului.
O "şicană" de la un conflict mai vechi
La mijloc se află însă mai vechiul conflict dintre preşedintele PNL Hunedoara şi al Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ şi primarul Haţegului, Nicolae Timiş (fost membru PNL până în toamna anului trecut), început după ce Timiş nu a fost susţinut de liberali pentru alegerile parţiale din decembrie. Aşa se face că în faţa spitalului s-au adunat "ilegal" 400 de persoane, în timp ce la stadion vreo 300 de persoane participau la mitingul "legal". "Cred că a fost o eroare. Am înţeles că domnul primar n-a avut timp să studieze cererea noastră. Probabil că dânsul credea că noi susţinem cumpărarea unui loc pentru echipa locală într-o divizie superioară, sau ne invita la vreun meci. Noi meciurile le ducem intelectual, nu pe terenul de fotbal", a declarat liderul PNL Hunedoara, Mircea Moloţ.
"Au politizat o problemă a unei comunităţi"
În replică, primarul Haţegului, Nicolae Timiş spune că el nu a făcut decât să respecte legea. "Ar fi fost ilegal să dăm aprobare pentru miting în faţa spitalului. Eu am fost invitat de liberali la miting şi am mers pe locul în care ştiam că era aprobată derularea manifestării. Cei de la PNL au vrut, de fapt, doar să câştige capital electoral în zonă şi cam atât. Mitingul pentru salvarea spitalului s-a derulat la stadion, iar cel din faţa spitalului a fost, în fapt, pentru închiderea unităţii", conchide Timiş. Spitalul din Haţeg deserveşte permanent 50.000 de oameni din oraş şi din comunele Ţării Haţegului. Numărul posibililor pacienţi se dublează pe timp de vară, când Ţara Haţegului şi Masivul Retezat sunt vizitate de turişti. Ministerul Sănătăţii a propus închiderea spitalului şi transformarea lui în cămin de bătrâni, dar comunitatea din zonă se opune, principalul motiv fiind distanţele prea mari pe care oamenii de aici ar trebui să le parcurgă până la Petroşani, Deva sau Hunedoara (între 30 şi 70 de kilometri).