CEL MAI MARE SCANDAL DE LA ALEGERI. Mită de 1.000 de euro ca să închizi ochii la număratul voturilor. Aşa se fură în stil mare. STENOGRAMĂ ŞI VIDEO

CEL MAI MARE SCANDAL DE LA ALEGERI. Mită de 1.000 de euro ca să închizi ochii la număratul voturilor. Aşa se fură în stil mare. STENOGRAMĂ ŞI VIDEO

Un activist PNL a spart tăcerea chiar împotriva aliaţilor din PSD. Viceprimarul social-democrat din Năvodari a chemat un membru al unei secţii de votare ca să-i ofere 1.000 de euro dacă închide ochii la încheierea procesului verbal de la sfârşitul numărării voturilor. Mituirea celor din secţiile de votare este cea mai dură formă de fraudă electorală şi este practicată de cei mai puternici baroni din România. Constanţa e numită Republica Mazăre, PSD cotropeşte totul, iar procurorii au refuzat să facă flagrantul.

Cea mai gravă situaţie privind fraudele electorale s-a înregistrat la Năvodari, unde viceprimarul oraşului, Florin Chelaru (PSD), a fost reclamat încă de ieri la Parchetul Judecătoriei Constanţa pentru tentativă de mită.

Viceprimarul PSD l-a chemat să-l mituiască

Sesizarea a fost făcută de un membru PNL a unei secţii de votare din oraş, care a prezentat şi imagini filmate în care viceprimarul îi promite suma de 1.000 euro şi îl îndeamnă să închidă ochii la numărătoarea voturilor de duminică seara.

Viceprimarul îl  informează că la fel a procedat cu mai toţi reprezentanţii partidelor din toate secţiile de votare din oraş. Preşedinele BEJ Constanţa Adrian Oprea a declarat astăzi la prânz: "Am primit plângerea penală de la Năvodari pe care BEJ a înaintat-o la Parchetul de pe lângă judecătoria Constanţa, legată de existenţa mitei electorale de către candidatul Florin Chelaru şi poliţia a întocmit astăzi proces verbal de constatare".

Procurorii au refuzat să facă flagrantul!

Reprezentanţii PNL Năvodari susţin însă pentru EVZ că procurorii şi poliţiştii constănţeni au vrut să muşamalizeze cazul: "Am fost aseară cu probele video şi audio la Parchetul de pe langă Judecătoia Constanţa, de unde am fost trimişi la Parchetul de pe langă Tribunalul Constanţa. Procurorul de serviciu a vizionat probele şi l-a audiat apoi pe reclamant. Ulterior, a chemat ofiţerii  DGA pentru realizarea flagrantului. Ofiţerii DGA au venit şi au cerut mandatul pentru organizarea flagrantului însă între timp procurorul a vorbit la telefon cu poliţia şi cu alte persoane şi nu le-a mai dat mandatul. Ofiţerii au plecat iar pe noi ne-a trimis din nou la Parchetul de pe langă Judecătoria Constanţa, care ne-a trimis înapoi la Parchetul Tribunalului. Procurorul de aici ne-a spus să plecăm acasă, este strigător la cer ce se întamplă, a refuzat pur şi simplu flagrantul, deşi la ora aceea ştia şi conducerea IPJ Constanţa şi conducerea DGA. Abia astăzi, după ce am pus imaginile pe internet şi a aflat presa, s-au autosesizat autorităţile".

Liberalii cer acum suspendarea procesului electoral şi reluarea alegerilor din Năvodari după două săptămani.

STENOGRAMĂ

Promisiunile viceprimarului PSD Florin Chelaru: "Vă dau acum 500 de euro, nu trebuie decât să vă lăsaţi punte"

Discuţiile înregistrate cu telefonul mobil au loc într-un apartament, unde sunt prezenţi câţiva membri ai staff-ului de campanie PSD, în frunte cu viceprimarul Florin Chelaru. În încăpere se mai află câteva doamne între două vârste, de asemenea membre ale unor secţii de votare. Practic, toţi treceau pe-acolo pentru a li se da şpaga ca să închidă ochii la număratul voturilor. Acest film arată un fenomen practicat pe scară largă care poate schimba total rezultatul unui vot într-un oraş întreg.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Ştiti ce vreau, vă dau acuma cinci sute de euro..., în timpul numărătorii voturilor..., ca să fie treaba bună pentru dumneavoastră nu trebuie decât să vă lăsaţi punte.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Nu vreau să faci tu..., deci cei care sunt acolo sunt ai noştri, în momentul în care numără voturile ies toti obervatorii, da? Bun!Până în momentul în care se termină numărătoare, observatorii vor avea treaba lor, deci nu vă încurcaţi cu ei.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Chiar şi cei de la PNL, ascultaţi-mă, dacă-i trimit cu urna de votare, îi trimit oriunde şi atunci rămânem împreună..., îi trimit şi de zece ori şi..., cinci acuma, cinci atunci... după caz.

Chelaru Florin (viceprimar PSD): Dacă duceţi vorba mai departe..., vă caut, vă dau o dumă, vă vedeţi şi voi de treabă, şi eu îmi văd de treabă...   STENOGRAMĂ

Negocieri filmate cu alţi membri ai secţiilor de votare: "Toţi oamenii care nu ajută cu chestiile astea în primul rând o să fie mulţumiţi şi apoi o să aibă o uşă deschisă"

Mihăila Cristian: Există vreo posibilitate în care să îi trădaţi pe PNL? Pîndici Radu: Mâine cum sunteţi… liberi? Vicele vrea să… (neinteligibil)… să vedeţi cam ce sumă pentru dumneavoastră… "Eu le anulez, eu le fac, unde-i loc e loc"

M.C. … să-şi vadă de treaba ei… (neintelgibil)… la masă… P.R. Vicele m-a întrebat: O cunoşti bine pe doamna? Doamna: Eu o cunosc, eu garantez pentru ea… P.R. Am vorbit în numele tău şi a spus aşa: Vreau să vină cu doamna Lili… (neinteligibil) ca să discuţi cu el… M.C. O să vă faceţi treaba dumneavoastră… O să vă spună vicele tot ce trebuie să facem… cel mai bine e… M.C. Facem numărătoarea, eu fac aia, eu fac aia… astea o să le fac eu m-ai înţeles?... eu le anulez, eu le fac, ce fac… o să fie toată lumea de faţă… unde nu e loc, nu e loc, unde-i loc e loc…

Fără certuri în secţii, toată lumea îşi ia dreptul

P.R. În secţiile de votare nu vreau certuri, nu vreau contestaţii, nu vreau… (neinteligibil) M.C. În primul rând tot oamenii ăştia… o mai spun şi a doua oară, toţi oamenii ăştia care ne ajută cu chestiile astea, o să fie… (neinteligibil) în primul şi în primul rând să fie mulţumiţi, în al doilea rând că o să aibă o uşă deschisă când o să aibă vreo problemă… există uşa deschisă… sunt mai multe chestii şi facilităţi ca cu omu ăla care n-a vrut să te ajute deloc… nu face nimica doamna… e preşedinte, vicepreşedinte… sunt încă trei partide… M.C. Nu ştie nimeni (neinteligibil)… cine a votat… dacă a votat… P.R. …din contra, poţi să îi spui: Stai băi doamna C. …sunt cam atâtea voturi… asta am făcut… "Poate mai vine unul să voteze, numărătoarea tot eu o fac"

M.C. …mai faceţi nişte bani…(neinteligibil)… pentru ăia care au adus voturi… M.C. …n-are ce să vă facă, sau o să fie la masă, sau o să fie la urnă… deci eu pot să vă pun şi la geam, că nu e problemă … că sunt jupân acolo înăuntru, da?Unu la mână, doi la mână… după aceea o să fie vorba, poate mai vine unul să voteze… de-al nostru, nu vine la ea, vine la primu… ce treabă are ea cu… că numărătoarea tot eu o fac… (neinteligibil)… P.R. …preşedintele face, poate dacă apare cu preşedintele, preşedintele nu-i dă voie ca să vorbească… el taie, el spânzură, poa să-i facă o sută de reclamaţii… până la urmă, dacă vrea, preşedintele o scoate afară… M.C. …în mintea noastră, noi ştim că e cu noi… dumneavoastră după ce vă luaţi suma de bani… mai vedem  fiecare ce probleme are…vedem îl ajutăm… niciodată în viaţă nu prea poţi să pui… poate n-are omul preţul ăla… nici un milion nu poţi să-i dea…înţelegi?... P.R. …o să îi spună doamna I.: Domnu vice… v-am ajutat!...

Ne puteți urmări și pe Google News