De ce a demisionat Mona Pivniceru din magistratură. Misiunea dată de USL: schimbarea lui Kovesi şi Morar
- Violeta Fotache
- 20 august 2012, 18:24
Judecătoarea Mona Pivniceru a demisionat din magistratură. Cererea a fost depusă astăzi la CSM. Misiunea Monei Pivniceru este schimbarea şefilor din parchete. În schimb, USL i-a promis acesteia un mandat de nouă ani la CCR. Judecătoarea avea la Cureta Supremă un salariu de 12.000 de lei.
UPDATE 2 Demisia Monei Pivniceru îşi va produce efectele abia după ce plenul CSM i-a act de demisie. Eliberarea din funcţie se face de către Preşedintele României care dă un decret de liberare din funcţie. Acest decret se publică în Monitorul Oficial. Abia atunci, Mona Pivniceru va putea ocupa o funcţie în Guvern. Postul România TV, patronat de Sebastian Ghiţă, prietenul lui Victor Ponta, a anunţat că Mona Pivniceru va fi numită astăzi ministru al Justiţiei. UPDATE 1 Graba Monei Pivniceru, judecător la Curtea Surpemă de Justiţie, de a demisiona din magistratură poate fi pusă prin nevoia de a ocupa urgent funcţia de ministru al Justiţiei. Astfel, ea nu va mai aştepta verdictul CSM de detaşare în Guvern şi va putea ocupa imediat această funcţie. Misiunea imediată a noului ministru al Justiţiei este instalarea unei noi echipe de conducere la Parchetul General şi DNA, în locul procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi şi a procurorului şef Daniel Morar. Negocieri cu politicienii USL Potrivit presei, Mona Pivniceru şi-a negociat funcţia de ministru cu politicienii din USL. Ea ar fi obţinut garanţii pentru un mandat de nouă ani de judecător la Curtea Constituţională, după ce nu va mai fi în Guvern. În schimb, ea va face propuneri noi de şefi în parchetele din România. Surse din cadrul CSM au confirmat pentru Evenimentul Zilei că Mona Pivniceru şi-a depus demisia la CSM. CSM urma să discute miercuri demisia acesteia din funcţia de membru al CSM. Lasă un salariu lunar de 12.000 de lei Mona Pivniceru a câştigat anul trecut, din salariul de judecător la Curtea Supremă de Justiţie, suma de 145.729 de lei. Lunar, magistratul avea un salariu lunar de 12.144 de lei. În 2011, ea a mai căştigat ca membru în comisia de examinare de la Institutul Naţional al Magistraturii suma de 989 de lei, iar ca memebru în comisia de examonare din CSM încă 4.743 de lei. Ponta, supărat pe CSM Premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a criticat, astăzi, CSM, acuzând faptul că această instituţie are un calendar politic pe care el îl regretă şi apreciind că acest fapt este în dezavantajul imaginii Justiţiei. "Din păcate, după cum vedeţi, CSM are un program de vacanţă, până azi, după care are un program politic. Azi trebuia să avem şedinţa CSM. S-a amânat după decizia CC. Nu ştiu ce vor face dacă va decide cumva Curtea să amâne din nou o decizie, probabil că şi CSM va amâna după. Nu ştiam că CSM are acest calendar politic, îl regret, cred că este în dezavantajul imaginii Justiţiei", a spus Ponta. Mona Pivniceru, magistratul propus de Victor Ponta pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, a fost surprinsă în timp ce cobora din maşina lui Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase, care îndeplineşte o condamnare la Penitenciarul Jilava. Vineri, magistratul cerea răgaz de gândire până luni Contactată vineri de EVZ, judecătoarea Mona Pivniceru a explicat: "Eu las lucrurile să curgă cum o fost. Ar fi o dovadă de imaturitate. Nu am de ce să renunţ. Apoi, dacă ştiam a cui e maşina vă spun sincer: nu mă urcam. Pe cuvânt de onoare. Şi asta aşa, dintr-o prostie colectivă...Doar nici nu m-am urcat în maşina lui Nuţu Cămătaru". Surse politice au declarat că răzgândeala Monei Pivniceru ar fi survenit după mai multe discuţii cu membri PNL, dar magistratul a negat vehement. "Nu m-o sunat nimeni pe mine, că doar n-oi fi acuma mare penelistă", şi-a vărsat oful judecătoarea. Ea a subliniat că aşteaptă şedinţa CSM prin care să se ia act de demisia din acest for. Maşina lui Andrei Năstase Pivniceru ar fi mers cu Andrei Năstase într-un bloc din Capitală, unde locuiesc mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. În automobilul Audi, cu numărul de înmatriculare B 111 WNA, era Andrei Năstase, fiul lui Adrian Năstase, care execută acum o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru fapte de corupţie, şi şoferul acestuia.