Mircea Geoană, homeless de lux

Mircea Geoană, homeless de lux

Preşedintele PSD a renunţat să-şi mai cumpere prima casă din viaţă, deoarece preferă „programul” chiriaş la stat.

Mircea Geoană este abonat pe viaţă la locuinţele pentru demnitari ale statului. Preşedintele PSD a renunţat la ideea de a-şi mai cumpăra o locuinţă. „Nu ştiu dacă mai avem puterea financiară la dobânzile de azi”, s-a plâns Geoană de creditele ipotecare. Într-o emisiune la Realitatea FM, liderul social- democrat s-a mândrit cu statutul de chiriaş la stat de 24 de ani, pe care şi-l va păstra dacă ajunge la Palatul Cotroceni: legea prevede o locuinţă de serviciu pentru preşedintele Românei.

„Aşa am facut şi eu acum 24 de ani şi o lună când m-am căsătorit. Am luat de la fondul locativ de stat o casă cu chirie. Şi acum tot cu chirie stau”, a povestit Geoană. Preşedinţia Românei este ultima fază a rezolvării pro blemelor sale locative. Ca fost şef de stat, el va avea pentru restul vieţii privilegiul unei locuinţe. Atârnat la RA-APPS

Problemele lui Geoană cu locuinţa au început în 2005, imediat ce nu a mai fost ministru. Deşi nu mai avea dreptul, el şi-a aranjat închirierea la un preţ simbolic a unei vile de la RA-APPS. Presat public de întrebările jurnaliştilor, dar şi şantajat de guvernul liberal, care i-a mărit după trei ani chiria, Geoană a anunţat în 2007 că îşi va achiziţiona o locuinţă prin credit ipotecar, deşi în conturile sale se găseau câteva sute de mii de dolari.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, în septembrie 2008, întrebat de ce tergiversează mutarea, el a explicat că, „din cauza unor probleme cu autorizaţia de construcţie, termenul s-a decalat”: „Vreau să stau în casa mea. Am stat suficient de mult izmană pe călător. Apartamentul va fi gata probabil abia în martie anul viitor, poate fi văzută construcţia, a crescut, deci nu e o himeră. Termenul de dare în folosinţă trebuia să fie august 2008”. Dar nu a mai fost nevoie să se mute. S-a descurcat. Geoană a devenit preşedintele Senatului şi a căpătat dreptul unei vile RA-APPS. Acum, „construcţia care creştea” a devenit „blocul care stă la nivelul zero”.

„Din nefericire, constructorul s-a blocat. A făcut fundaţia, a scos clădirea un pic din pământ şi, după aia, blocat în birocraţie, n-a mai putut continua. Iar acuma, cu criza asta financiară, nu mai continuă probabil deloc. Aşa că aşteptăm vremuri mai bune”, a povestit ieri Geoană. În ciuda eşecului său de a-şi achiziţiona o locuinţă, preşedintele PSD promite neobosit sute de mii de case. După ce în campanie a promis 400.000, acum s-a angajat pentru construirea a 50.000 de locuinţe cu chirie subvenţionată pentru tinerii fără posibilităţi. „Programul «Prima Casa» este pentru cei cu venituri mai mari, nu pentru tinerii simpli”, a explicat Geoană.