Mihail Neamţu a depus o plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru plagiat

Mihail Neamţu a depus o plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru plagiat

Preşedintele Noii Republici, Mihail Neamţu şi vicepreşedintele Fundaţiei Creştin- Democrate, Adrian Papahagi au depus azi, o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru plagierea lucrării sale de doctorat.

UPDATE: Premierul Victor Ponta s-a dovedit neaşteptat de înţelegător faţă de demersul celor doi. "Foarte bine. Oamenii înţeleg că au intrat în politică şi vor să se facă cunoscuţi. Şi eu aş face la fel în locul lor", a spus Ponta, conform Agerpres. Plângerea a fost depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. "În urma numeroaselor aspecte semnalate în presă, autorii plângerii penale solicită Parchetului să procedeze la efectuarea cu celeritate a cercetărilor penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de plagiat, prevăzută de art. 141 din Legea 8/1996", susţin Adrian Papahagi şi Mihail Neamţu. Plagiatul se referă la lucrarea "Răspunderea în dreptul penal internaţional" , cei care au depus adăugând că lucrarea cuprinde 113 pagini "copiate prin metoda copy paste". "Fapta de plagiat se referă la lucrarea "Răspunderea în dreptul internaţional umanitar", publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010. Această carte, pentru care domnul Ponta Victor Viorel şi-a însuşit atât drepturi morale cât şi patrimoniale, conţine 113 pagini copiate prin metoda copy-paste din operele altor patru autori", subliniază Adrian Papahagi şi Mihail Neamţu. Nu în ultimul rând, Noua Republică cere ca Victor Ponta să demisioneze din funcţia de premier. "Perseverentă în demersul său de înnoire şi asanare a clasei politice româneşti, Noua Republică îşi înnoieşte cu acest prilej cererea ca domnul Ponta să demisioneze din funcţia de Prim-Ministru", se arată în postarea de pe pagina de socializare a lui Mihail Neamţu. 

Ne puteți urmări și pe Google News