"Eu nu sunt de acord cu umoristul care a spus ca "Baletul este o arta calcata in picioare"", incepea unul dintre neuitatele scheciuri ale lui Toma Caragiu.
Ca de la gluma la realitate este o cale lunga a demonstrat-o si spectacolul prezentat de Teatrul Olandez de Balet la Opera Nationala Romana - un dar oferit de Tara Lalelelor in cadrul unui amplu proiect cultural menit sa salute intrarea Romaniei in UE.
Ansamblul oaspete este una dintre cele mai importante si mai valoroase trupe de dans contemporan. Publicul bucurestean a putut urmari o reprezentatie care a cuprins 3 titluri: „Aripi de ceara”, „Vorbeste” si „Smoala si pene”, doua dintre ele realizate de un „monstru sacru” al artei coregrafice actuale, Jiri Kylian, si altul semnat de Paul Lightfoot si Sol Leon.
Companie multinationala, in cadrul careia danseaza sau regizeaza spectacole artisti din diverse tari europene, Teatrul Olandez de Balet cuprinde nu mai putin de 3 companii, in functie de varsta dansatorilor, pe care le-am putea numi: „sperantele”, „certitudinile”, „maestrii”.
Cele 3 titluri reprezinta creatii de avangarda, mergand pe o maxima stilizare, pe o exprimare bazata pe plasticitatea miscarii si pe expresia corporala. Putinele elemente exterioare, atunci cand apar, sunt foarte spectaculoase si se incadreaza cu maxim folos in discursul coregrafic - vezi fumul sau ploaia, ori pianul „pe picioroange”.
Actiunea nu urmareste un libret, nu are un „story”, ci dezvolta senzatii, atitudini, mijloace de expresie, lucru care solicita la maximum inventivitatea coregrafilor.
Personal, comparand acest spectacol cu recenta evolutie la Sibiu a Baletului din Gyor, cred ca nota de ermetism si de concentrare pe idee propusa de olandezi nu are acelasi efect la public, spectatorii admirand inventivitatea, plasticitatea gestului, expresia corporala, dar nefiind cu adevarat cuceriti de un spectacol pe care il plac doar, fara sa-l poata asimila in toti parametrii sai.
Recomandările noastre
