Micul prinţ

Micul prinţ

Noul Fiat 500 i-a cucerit pe bucureşteni. Dacă am judeca maşinile după curiozitatea stârnită şi reacţiile pozitive smulse trecătorilor, atunci Fiat 500 ar trebui declarat numaidecât cel mai de succes model intrat în vizorul Testului EVZ.

Nicio maşină pe care am testat-o nu a mai fost atât de îndelung privită, analizată, pipăită chiar de ceilalţi şoferi, dar şi de pietonii care au întâlnit-o în trafic sau parcată.

Adulţi sau copii, femei şi, paradoxal, mai cu seamă bărbaţi s-au sucit, s-au învârtit, sau făcut atenţi unul pe celălalt, au comentat, au analizat, au fotografiat şi au trecut mai departe cu zâmbetul pe buze. E greu de spus câţi dintre ei s-au îndreptat către un showroom Fiat, însă e uşor de intuit că mulţi sau întrebat cum le-ar sta în mogâldeaţa drăgălaşă pe care tocmai au văzut-o.

Mic şi plin de şarm, noul 500 este cel mai reuşit model din actualul portofoliu Fiat. Calitatea care răzbate din fotografii există şi în realitate, iar senzaţiile pe care le intuieşti în momentul admirării pozelor sunt surclasate de cele reale, oferite de maşină după urcarea la volan.

Am condus un Cinquecento propulsat de cel mai mic motor diesel de pe piaţă, 1.3 Multijet. Cei 75 de cai-putere sunt suficienţ i pentru cerinţele traficului urban, cuplul oferit foarte jos şi consumul foarte redus fiind două atuuri importante. Din păcate, motorul devine zgomotos la viteze ridicate, atunci când funcţionează la peste 3.000 rpm.

Evident, dimensiunile liliputane şi direcţia mai promptă decât te-ai aştepta îi permit lui 500 să se furişeze prin trafic. Ţinuta de drum în linie dreaptă, la viteze legale în afara oraşului surprinde şi ea plăcut.

Poziţia la volan poate deveni obositoare în cazul unor deplasări pe distanţe lungi, dar, nu trebuie uitat, Cinquecento este un „animăluţ“ de oraş. Acolo unde sumedenia de gadgeturi care completează explozia de stil va transforma şi cel mai nenorocit drum într-o mică sărbătoare.

Ne puteți urmări și pe Google News