Metropolis, de Fritz Lang: proiecţia pe un ecran gigant a primului SF din istoria cinematografiei

Metropolis, de Fritz Lang: proiecţia pe un ecran gigant a primului SF din istoria cinematografiei

Primul film science-fiction din lume, capodopera clasică al lui Fritz Lang, filmul mut “Metropolis”, va fi prezentat pe 2 iulie la Timişoara, în Piaţa Unirii.

În varianta sa reconstituită anul trecut, mai lungă cu aproximativ 30 de minute faţă de original, pelicula este adusă timişorenilor în cadrul proiectului cultural „Timişoara-Mica Vienă”, de către Centrul Cultural German.

Nemţii pregătesc pentru 2 iulie o adevărată desfăşurare de forţe. Filmul va fi proiectat pe un ecran de dimensiuni gigantice, astfel încât se va putea vedea inclusiv din cele mai îndepărtate colţuri ale Pieţei Unirii. În plus, pentru a crea o atmosferă cu adevărat fantastică, ei au decis ca difuzarea filmului “Metropolis” să fie acompaniată live de către muzicianul, DJ-ul şi artistul media Antonio Bras, deţinătorul unei agenţii multimedia din Stuttgart. Un film care face parte din patrimoniul UNESCO Potrivit criticii de specialitate, filmul mut al lui Fritz Lang reprezintă nu numai o capodoperă în istoria filmului, ca unul dintre cele mai cunoscute filme mute ale expresionismului, ci este “părintele” genului SF. „Filmul a fost produs între anii 1925 şi 1926 şi a creat prin piesele gigantice şi efectele sale vizuale, bazele genului science-fiction. Zeci de ani filmul a putut fi vizionat doar într-o versiune prescurtată.

Ca o operă de artă recunoscută la nivel internaţional şi fiind patrimoniu mondial UNESCO, METROPOLIS a atras din nou atenţia publicului prin descoperirea în anul 2008 în Buenos Aires a unei copii a versiunii sale originale. Astfel, din 2010 filmul a revenit în varianta reconstituită pe ecranele cinematografelor”, au declarat reprezentanţii CCG. Spectacol de sunet şi lumină În Metropolis, o metropolă futuristă, în care trăiesc doar două clase sociale, cea muncitorească şi proprietarii, fiul conducătorului oraşului se îndrăgosteşte de o profetă din clasa de jos. Ea prezice venirea unui salvator, care să înlăture diferenţele dintre cele două clase sociale. Pentru a rezona cu imaginile, Antonio Bras a realizat un soundtrack special, care încorporează în câmpul său sonor electro-digital muzică clasică, pasaje rock şi sunete ambientale, meditative, cu numeroase sample-uri de chitară, pian, elemente de percuţie dar şi alte efecte.

Ne puteți urmări și pe Google News