AVERTIZARE METEO. Urmează 2 zile cu ninsori și vânt puternic

AVERTIZARE METEO. Urmează 2 zile cu ninsori și vânt puternic

Meteorologii au emis azi o informare privind ninsori și intensificări ale vântului, valabilă de mâine, ora 14.00, până luni seară, la ora 20.00, în nordul, centrul şi estul ţării.

UPDATE 3: În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare la început în nordul țării, apoi în centru și în est, unde și vântul se va intensifica treptat, cu viteze la rafală de până la 50-60 km/h. La munte va ninge, iar vântul va atinge la rafală și viteze de 70-80 km/h, viscolind zăpada. Unele intensificări ale vântului se vor semnala şi în celelalte regiuni, unde precipitaţiile vor fi mixte, favorizând trecător producerea de polei. Ieri, Administraţia Naţionale de Meteorologie a publicat o prognoză pentru următoarele 2 săptămâni în care se informa că vremea va rămâne rece pentru această perioadă, cu temperaturi minime negative și precipitații sub formă de ninsoare. UPDATE 2: Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare de ceaţă, valabilă până la ora 10.40 în București și în județele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi sudul județelor Argeș și Dâmbovița. În aceste zone se va semnala pe arii extinse ceaţa, care va determină reducerea vizibilităţii sub 200 m şi local sub 50 m. În acest weekend, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros şi trecător, mai ales în zona de munte, va fulgui. Vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului, în creştere uşoară, va avea valori maxime cuprinse, în general, între 0 şi 10 grade C şi minime între -10 şi 0 grade C, mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în zonele joase, se va semnala ceaţă. În Capitală, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile se vor situa între -4 şi 7 grade Celsius.