Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Scriitorul albanez Ismail Kadare s-a obisnuit deja, probabil, cu numeroasele "nominalizari si atat" la Premiul Nobel, lasandu-se insa consolat, in 2005, de prestigiosul International Man Booker Prize.
Legea compensatiei sau logica absurdului, adica in literatura ca-n viata, aceste doua lucruri il fascineaza pe Kadare in "Palatul Viselor" (Humanitas, 2007, traducere de Marius Dobrescu).
E bine de stiut ca romanul a aparut in 1981, adica in timpul regimului comunist al lui Enver Hodja, fiind imediat interzis. Acest lucru l-a stampilat pe Kadare cu marca - prin excelenta de export - de disident, eticheta contestata, printre altii, chiar de scriitor.
Iadul personalizat "Palatul Viselor" e unul dintre acele proiecte scriitoricesti de iad personalizat. Romanul nu are nici forta, nici ambitiile unei asemenea incercari.
Intr-un Imperiu Otoman aflat in plin proces de descompunere, sultanul controleaza visele supusilor printr-o politie a inconstientului, cu sediul central la Tabir Saray (Palatul Viselor), unde dejectiile mentale nocturne a sute de mii de oameni sunt zilnic sortate, interpretate si colportate pana ce ajung la urechile sultanului, lucru care poate insemna marirea in rang sau taierea capului atat pentru visator, cat si pentru functionarii cu mainile unsuroase de atata materie visata. Ceea ce izbuteste Kadare in "Palatul Viselor" este sa dezvaluie esafodajul unui totalitarism balcanic in care, de fapt, nimic nu merge.
Tehnica
O tara in doua oglinzi Nu e nimic din Kafka aici, pentru ca absurdul nu e de factura tragica, ci balcanica. In mod (deloc) paradoxal, Palatul e sprijinit in exercitarea misiei sale de supusii imperiali. Kadare pune discret in oglinda doua Albanii, cea de sub otomani si cea de sub comunisti.
La fiecare picior de pod e ingropat un om, pentru trainicie, ne spune Kadare, ca intr-un fel de Mesterul Manole fata cu totalitarismul. La piciorul podului totalitar e ingropata acea parte din fiinta colectiva a fiecarui popor care a luat darul otravit - si metafora lui Kadare nu are nimic gratuit.
Recomandările noastre
