Merkel a cerut Rusiei şi Europei să intensifice dialogul

Merkel a cerut Rusiei şi Europei să intensifice dialogul

La începutul întâlnirii care a avut loc la reşedinţa lui Putin din Novo Ogarevo, cancelarul Germaniei a salutat astăzi faptul că poate discuta "deschis" despre subiectele care o preocupă, transmite AFP.

Mai mult, Angela Merkel a cerut Rusiei şi Europei să intensifice dialogul.             "Germania şi Rusia, Europa şi Rusia sunt interdependente. Trebuie să găsim modalităţile pentru a avansa împreună. Lumea se confruntă cu numeroase probleme", a spus Merkel.             "De când sunt eu cancelar, am găsit calea de a discuta despre subiecte comune, despre chestiuni critice, în mod deschis şi sincer", a declarat Merkel, care a criticat frecvent situaţia drepturilor omului în Rusia.             "Pentru mine este mereu o bucurie şi o provocare", a continuat Merkel în discuţia cu Putin, care îi va preda la 7 mai funcţia de preşedinte lui Dmitri Medvedev.             "Sintagma «vizită de rămas-bun» ar suna puţin ciudat", a spus Merkel, în condiţiile în care Putin va deveni prim-ministru.             "Sper că aceasta nu va fi ultima noastră întâlnire", a replicat Putin. "Germania este partenerul cel mai important pentru noi în Europa şi în lume. Avem motive să fim mulţumiţi de activitatea noastră", a adăugat preşedintele rus.

Ne puteți urmări și pe Google News