Meniu cu stele pentru nunta dinamovistului Borcea
- Măd ălina Piloff
- 25 august 2011, 20:18
Pregătirile sunt în toi pentru nunta preşedintelui executiv al Dinamo cu manechinul Alina Vidican. Meniul ceremoniei: unul dintre cele mai "de fiţe" văzute vreodată în România.
Cele mai multe pretenţii, când vine vorba de detaliile nunţii, au fost acelea ale viitoarei mirese, Alina Vidican. Ea a ales meniul după o degustare amănunţită a ingredientelor şi a variantelor oferite de bucătarul Joseph Hadad şi tot ea a ales tema şi toate elementele de decor care să ilustreze "O nuntă de poveste". Bucătarul Joseph Hadad pregăteşte un meniu dificil Responsabil pentru partea culinară a evenimentului este Joseph Hadad, unul din prietenii lui Cristi Borcea şi unul din cei mai cunoscuţi maeştri bucătari din România. Hadad a învăţat meserie în Israel, dar a avut şansa să practice şi să inventeze propriile reţete un timp îndelungat şi în ţara noastră. El a încântat personalităţi ca Bill Clinton, Margaret Thatcher, Regele Juan Carlos al Spaniei, Michael Jackson, Madonna sau Robert de Niro cu delicatesele sale, iar în acest weekend este cel ales să îi uimească şi să îi delecteze cu mâncăruri care mai de care mai speciale pe cei 500 de invitaţi ai lui Cristi Borcea. "Eu şi Cristi Borcea suntem prieteni de 15 ani. Sunt foarte bucuros că m-au ales pe mine să facem un meniu deosebit. Au ales unul foarte greu. Numai gustarea este formată din şapte preparate", povesteşte bucătarul. De exemplu, printre mâncărurile pentru ceremonie pe care le-a stabilit bucătarul împreună cu cei doi îndrăgostiţi, acesta a amintit în timpul conferinţei de presă de ieri de cele 1200 de "carpaccio de vită umplute cu parmezan", homarul breton adus special din Franţa, muşchiul de vită cu sos Merlot şi multe alte surprize pentru invitaţii care vor veni duminică la eveniment. O nuntă în care fiecare detaliu contează Chiar dacă nu este la prima nuntă, iar relaţia sa cu Alina Vidican este controversată, cei doi au făcut tot posibilul să se înconjoare de lux şi confort în ziua cea mare. Locaţia pe care au ales-o pentru a face asta este un complex care dispune de o piscină generoasă în spaţiu liber, loc în care vor fi primiţi invitaţii, şi un spaţiu foarte mare cu mai multe zone de relaxare. Una dintre eleeste cortul oriental în care o cubaneză special angajată pentru acest eveniment va rula trabucurile ca la carte pentru prietenii şi cunoscuţii lui Borcea. Aceasta a fost una din cerinţele speciale ale naşului Gigi Becali. Pentru că mireasa a vrut o nuntă de poveste şi pentru că a avut mereu ultimul cuvânt în ceea ce priveşte pregătirile, Alina a fost şi cea care a ales hortensii şi orhidee pentru decor. Totul se va contopi în această tematică pastelată. Tortul de nuntă este un mastodont de peste 50 de kilograme şi înalt de doi metri, "un mousse de cicolată albă cu şampanie şi zmeură, decorat cu orhidee făcute manual din zahăr", aşa cum povesteşte Eugen Sorescu, reprezentant al centrului de evenimente Ambasad'Or. Tot el a fost cel care a evitat orice detaliu financiar al evenimentului de pe 28 august. Reprezentanţii localului care găzduieşte nunta nu au vrut să dezvăluie nici măcar preţul estimativ al meniului excentric pregătit pentru invitaţi. Joseph Hadad asigură, însă, că meniul este unul greu de adaptat pentru orice bucătar din cauza numărului mare de persoane. A fost o provocare pentru care Hadad, împreună cu David Contant, un alt chef cunoscut care a locuit o perioadă în România, a plecat în Franţa de unde a adus ingrediente ca sarea de Himalaya sau ciupercile Morel. Au optat pentru aceste ingrediente atipice şi greu de găsit în România, pentru că, spun ei, la un meniu ca acesta fiecare detaliu contează. Organizatorii au confirmat, totuşi, unul din numele vehiculate pentru programul artistic al nunţii. Marcel Pavel este unul din cântăreţii care va susţine un recital la nuntă. Extravaganţe sau fiţe? Naşul celor doi însurăţei pare cel mai entuziasmat de eveniment. El şi-a comandat pentru nuntă cinci costume. Materialul pentru acestea este luat direct din Londra, iar designerul ales de patronul Stelei este Alexandru Ciucu, croitorul Casei Regale. Becali ar fi dat numai pe costumele pentru nuntă în jur de 15.000 de euro. Nici cadoul pe care i l-a promis viitoarei mirese nu este mai modest. Gigi a comandat pentru Alina Vidican un Bentley Continental, conform săptămânalului "Fanatik". Maşina costă mai mult de 200.000 de euro. Becali a cerut ca roţile maşinii să fie placate cu aur. Pe lângă aceste cadouri scumpe, timişoreanca de 26 de ani va avea o rochie de aproape 20.000 de euro. Designerul ales de ea este libanezul Murad Zuhair, iar rochia va fi adusă cu un avion privat din Beirut. 5oo de invitaţi vor gusta din meniul de două stele Michelin pregătit de bucătarul Joseph Hadad, Executive Chef la Restaurantul Casa Vernescu din Bucureşti RELAŢII Diferenţă de 15 ani între cei doi îndrăgostiţi, Cristi şi Alina Cristi Borcea a divorţat de nevasta lui, Mihaela Borcea, în luna mai a acestui an. Cei doi s-au despărţit pe cale amiabilă. Dinamovistul avea o relaţie cu manechinul Alina Vidican de aproximativ opt ani de zile. De câţiva ani, Mihaela şi Cristi nu se mai înţelegeau bine. Divorţul s-a pronunţat la Judecătoria Buftea şi nu a durat mai mult de 10 minute. Cristi Borcea nu a avut nevoie de mult timp pentru a oficializa relaţia lui cu Alina Vidican, modelul în vârstă de 26 de ani. Pe 20 iunie 2011, Borcea şi iubita lui cu 15 ani mai tânără, au spus "Da" în faţa ofiţerului de stare civilă. Spre deosebire de actuala ceremonie care se anunţă plină de fast, cuplul a încercat să ţină ascunsă nunta de la primărie. Cei doi îndrăgostiţi şi-au petrecut nunta de miere în Caraibe. Chiar dacă vorbesc des la telefon şi s-au despărţit în relaţii bune, fosta soţie a lui Cristi Borcea va lipsi de la nuntă. Mihaela i-a urat lui Cristi să fie fericit împreună cu noua lui nevastă. Ea s-a concentrat în ultima perioadă pe campania împotriva obezităţii în care este implicată. Mihaela va fi plecată în perioada nunţii într-o excursie în Italia în care intenţionează să îi ia şi pe cei trei copii pe care îi are cu Borcea.