"Meme", batut ca la Securitate

"Meme", batut ca la Securitate

Atitudinea golaneasca a lui Mihai Stoica si derapajele lui Dan Petrescu au transformat clubul ialomitean intr-un cuib de scandalagii.

Stadionul din Urziceni a fost miercuri dupa-amiaza, la meciul de campionat Unirea - Dinamo, scor 0-0, scena pe care s-a „produs” cel mai isteric personaj din istoria fotbalului romanesc a ultimelor decenii: Mihai Stoica.

Din postura de presedinte al ialomitenilor, cel autointitulat „Meme” si-a continuat spectacolul grotesc si iesirile necontrolate deprinse inca de pe vremea cand ocupa aceeasi functie la Galati si, mai apoi, la Steaua. Acompaniat de antrenorul Dan Petrescu, Stoica a transformat unul dintre cele mai linistite cluburi din fotbalul romanesc intr-o adevarata „corabie a nebunilor”.

Reactie premeditata

Ne puteți urmări și pe Google News

Ultimul scandal care poarta semnatura lui Mihai Stoica a fost declansat de eliminarea jucatorului Ricardo, de la Urziceni, petrecuta in minutul 40 al partidei Unirea - Dinamo. In ciuda faptului ca decizia a avut deplina acoperire regulamentara, Stoica, sustinut de antrenorul Dan Petrescu, a declansat un scandal-monstru.

Reactia celor doi a fost, cel mai probabil, premeditata. Stoica a dat buzna in loja oaspetilor, pe care i-a acuzat ca au venit la Urziceni montati sa „fure” cu arbitrii. Stoica a mancat bataie de la oficialii dinamovisti, iar apoi a tacut rusinat.

Mitica: „Stoica ar trebui sa consulte un psiholog” Recidivistii „Meme” si „Bursucul” risca suspendari drastice. „Abia ii asteptau aia de la Comisie”, a declarat ieri, pentru „Evenimentul zilei”, Dumitru Dragomir, presedintele LPF. „Eu am mai spus-o. Mihai Stoica ar trebui sa consulte un psiholog si sa ia niste medicamente, pentru a se calma”.

Incidentele vor fi luate in discutie in sedinta de saptamana viitoare a Comisiei de Disciplina. Robi Urs, observatorul partidei de la Urziceni, si „centralul” Istvan Kovacs au notat in rapoartele lor incidentele de pe teren.

15.000 de euro salariu pentru a face scandal Dat afara de Gigi Becali, „Meme” si-a gasit un loc caldut de munca la Unirea Urziceni, un club mic, rasarit pe prima scena a fotbalului romanesc vara trecuta, din ambitiile unui controversat, dar discret, om de afaceri: Dumitru Bucsaru. Platit regeste, cu aproape 15.000 de euro pe luna, Stoica a reusit intr-un timp record sa atraga antipatia tuturor asupra nevinovatei formatii ialomitene.

Dumitru Bucsaru s-a saturat, se pare, de comportamentul lui Stoica si intentioneaza sa scape de presedintele-huligan. La finalul meciului Unirea - Dinamo, patronul ialomitenilor si-a cerut scuze oficialilor bucuresteni.

Discipolul lui „Il Luce”

Dan Petrescu, antrenorul ialomitenilor, si-a facut un obicei in a protesta la orice decizie a arbitrilor. „Ar fi mare antrenor, daca ar lasa gura aia”, spune Mitica Dragomir despre cel poreclit „Bursucul”. „I se pare ca toata lumea il fura”, a adaugat Mitica. Petrescu pare sa-i calce pe urme lui Mircea Lucescu, dar nu in privinta carierei de antrenor. Ca si „Il Luce”, „Bursucul” scuza infrangerile aruncand vina pe arbitraje.

„BATUTA CA LA NOI”

Mihai Stoica, „prelucrat” de dinamovisti ca la Securitate!

„A fost doar un schimb de replici si atat”, a declarat senin, imediat dupa meci, Mihai Stoica despre incidentul care a avut loc miercuri, la tribuna oficiala a stadionului din Urziceni. Marturiile celor prezenti la „oficiala” nu sustin afirmatia moderata a lui Stoica.

Lui „Meme” i-a fost rusine sa spuna ca, de fapt, a incasat o bataie pe cinste de la oficialii dinamovisti! Venit in zona ocupata de sefii „cainilor” injurandu-l cu foc pe Borcea si cu chef de scandal, Stoica a fost repede potolit. Mai intai, Borcea i-a altoit un pumn fostului stelist!

Din lovitura, Stoica a cazut, prilej pentru ceilalti dinamovisti prezenti la „oficiala” sa-i aplice cateva lovituri cu picioarele in zona abdomenului! Cel mai agresiv a fost Florin Walter. Ridicat de la podea, Stoica a fost apoi luat in primire de Gigi Netoiu, fost sef la Dinamo.

„Gigi Netoiu ii dadea numai la ficat”

„Netoiu l-a prins si i-a dat numai la ficat, ca sa nu lase urme!”, ne-a dezvaluit o persoana care a asistat la incident. Metoda batailor care nu lasa urme a fost „implementata” de Securitate si de Militie, organele represive de pe vremea comunismului. Fost ofiter de Securitate, Netoiu si-a insusit temeinic, se pare, metodele de „convingere”.

Nici Borcea nu s-a potolit si, in cel mai pur stil mafiot, a dat sa stinga trabucul pe fruntea lui Stoica! Nu toti dinamovistii au dorit sa asiste la bataie. Cand a vazut ca e rost de scandal, Vasile Turcu a dat bir cu fugitii, motivand ca are nevoie urgent la toaleta! Urmele loviturilor incasate de Stoica se puteau zari pe chipul acestuia.