România a debutat cu dreptul la Mondialele de handbal din Brazilia. Prima adversară din Grupa C a fost Tunisa.
Echipa feminină de handbal a României a debutat cu victorie la turneul final al Campionatului Mondial din Brazilia. În această seară, România a învins greu Tunisia, scor 30-28. "A fost un meci tensionat, dar până la urmă cel mai important e că am învins. E foarte preţioasă această victorie obţinută în primul meci. Am reuşit să revenim în joc prin multă muncă. Ne-am mobilizat ceva mai greu, aşa suntem noi româncele, ne mobilizăm mai greu!
Nu vom avea meci uşor luni, împotriva Cubei", a declarat, la final, Oana Chirilă, la dolce sport.
"Ne dorim foarte mult să câştigăm fiecare partidă. Azi n-am făcut un joc foarte bun. Rezultatul primei reprize ne-a ambiţionat. Situaţia nu era tocmai bună.
Am fost mult mai agresive în apărare şi asta s-a văzut. Ce va fi contra Cubei? Am văzut Cuba aseară contra Braziliei. E o echipă care nu ştie foarte mult handbal. Nu joacă după vreo regulă. Astfel de echipe îţi dau mari bătăi de cap. Grupa noastră nu e una uşoară. Nimeni nu se aştepta ca Tunisia să stea atât de aproape de noi în acest meci", a spus şi Adina Meiroşu, cea mai bună marcatoare a naţionalei României.