Gaz Metan Mediaş a părăsit cu fruntea sus cupele europene, la prima participare din istorie. Ardelenii au învins-o aseară, la Cluj, pe Austria Viena (scor 1-0), dar au ratat calificarea în grupele Ligii Europa, deoarece, în prima manşă, au fost învinşi cu 3-1.
Nu au scăpat de ghinionul accidentărilor
În finalul primei reprize, Ovidiu Hoban a marcat singurul gol şi a dat speranţe că Gazul poate da marea lovitură. Ardelenii mai aveau nevoie de un gol pentru a merge în grupe. În partea secundă nu s-a mai marcat, astfel că austriecii au obţinut biletele pentru faza următoare.
Echipa pregătită de matematicianul Cristi Pustai rămâne cu satisfacţia unei victorii platonice obţinute aseară, dar şi cu eliminarea germanilor de la FSV Mainz, în turul trei preliminar al Ligii Europa. La finalul sezonului trecut, Gaz Metan nu se clasase în campionatul intern pe un loc care să îi dea dreptul de a participa în Europa. Clubul a profitat de retrogradarea echipei Poli Timişoara în eşalonul secund.
Cristi Pustai a avut bătaie de cap, şi ieri, cu accidentările. Tehnicianul a fost nevoit să îl schimbe, după o oră de joc, pe atacantul Florin Bratu cu Alin Liţu. Tot la meciul de aseară, cei din Mediaş nu au putut să conteze pe Paul Pârvulescu, Akaky Khubutia şi pe Alex Muntean.
Dintre cele cinci formaţii româneşti care au atacat ieri grupele Ligii Europa, Gaz Metan era credită de casele de pariuri cu cele mai mici şanse. Ardelenii aveau cota 4,50 pentru eliminarea celor de la Austria Viena. "Pentru prima noastră participare europeană, bilanţul este bun. Nu ne-am făcut de râs", a spus Ioan Horoba, şeful Gazului. 2 victorii a obţinut Gaz Metan în Europa. Ardelenii i-au învins acasă pe finlandezii de KuPS (scor 2-0) şi pe austriecii de Austria Viena (scor 1-0). Cu nemţii de la Mainz a terminat nedecis, scor 1-1
"Important este că nu ne-am făcut de râs. Cu puţin noroc în returul cu Austria Viena, puteam să mai producem o surpriză. Ar fi fost extraordinar să mergem în grupe şi să mai facem puncte." IOAN HOROBA preşedintele echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş