Meci nebun în Bundesliga

Meci nebun în Bundesliga

În partida care a deschis etapa a 28-a din Bundesliga (în total sunt 34 de runde), aseară, liderul Borussia Dortmund a scăpat victoria printre degete în fața celor de la VfB Stuttgart, scor 4-4.

Borussia a irosit șansa de a se desprinde decisiv în campionat, remizând 4-4, acasă, cu șvabii. Gazdele au condus cu 2-0 și cu 4-3, dar au fost egalate în cel de-a doilea minut de prelungire de reușita lui Gentner. La meci au asistat 80.720 de spectatori. În clasament, campioana are 63 de puncte, iar principala urmăritoare, Bayern Munchen, are 57 de puncte, iar astăzi joacă în deplasare cu FC Nurnberg. Pe 3 este Schalke 04, cu 53 de puncte.

Ne puteți urmări și pe Google News