Mazăre va închide "magazinele de vise", dar nu ştie cum
- Feri Predescu
- 10 februarie 2011, 17:02
Consilierii locali constănţeni au votat astăzi în unanimitate proiectul de hotărâre privind închiderea "magazinelor de vise" din Constanţa.
Primarul Radu Mazăre a ţinut să precizeze că ia această hotărâre în urma presiunii mediatice la care ar fi fost supus în ultima vreme. "Vom lua ca model proiectul de hotărâre de consiliu propus de dl. prefect Claudiu Iorga Palaz şi înfierăm cu mânie proletară aceste magazine de vise şi vom vota închiderea lor", a afirmat edilul. Mazăre spune însă că nu ştie cum va putea închide aceste magazine, dar că "proiectul va intra în vigoare imediat ce este avizat de prefect, nu ştiu care este calea legală prin care noi putem interzice magazinele, urmează să studiem". "Interzicerea vânzării acestor tipuri de droguri se poate face dintr-un condei, de la Bucureşti. Atâta vreme cât nu poţi să vinzi nicăieri marijuana, cocaină pentru că sunt substanţe interzise şi vine poliţia şi te umflă, la fel ar trebui să se procedeze şi cu aceste etnobotanice", a mai declarat primarul Constanţei. Propunerea de hotărâre privind interzicerea comercializării etnobotanicelor ar fi luat-o "ca să nu avem discuţii, să nu pară cuiva că eu aş fi interesat de vânzarea acestor substanţe, pe mine nu mă interesează drogurile, ci doar sportul şi fetele".