Pufneşte dispre- ţuitor: «Un văr avea Hoinar. Râdeam toată ziua de el. Două verze. Aşa-i spuneam la pârţâitoarea aia!»
Nea Emil Lemnaru’ asta face de vreo 40 de ani: vinde lemne. Acum, de când cu pizzeriile, afacerea înfloreşte, chiar dacă el nu mai e în putere, iar bolile îi dau târcoale. Îi aprovizionează pe „privatizaţi“ cu o dubiţă, îl ajută şi fiu-său, iar treaba merge bine: „Uneori, am şi 7-8 curse pe zi“. Nu mai vede cu un ochi şi tuşeşte greu, tabagic, dar nu scapă ţigările din mână.
Într-o zi, vede motocicleta. „Oho, Yamaha!“, exclamă surprins, dându-i târcoale. „Cât ai dat pe ea?“, mă iscodeşte. Chipul i-a întinerit, iar privirea i s-a luminat. Priveşte departe, peste umărul meu: s-a întors în timp. „Mamă, ce-mi mai plăcea şi mie... Era prin ’60... Trei am avut! Simsonul nemţesc, ăla RDG-ist, l-am luat din magazin. 4.300 de lei parcă am dat pe el... Ăla da motor! În patru timpi, nu făcea zgomot, era o plăcere să mergi cu el. Pe urmă l-am avut pe Ivan...“. „Care Ivan?“, îl întreb nedumerit. Râde: „IJ! La IJ îi spuneam Ivan. Rusu’ l-am luat la mâna a doua. Cu ataş“. „I l-aţi dat jos?“, sunt curios. „Ei, pe dracu’!“, răspunde el. „Am mers aşa cu ea. Duceam nevasta, copiii, bagajul... Pum, pum, pum! Făcea o gălăgie... Acum nu mai e la modă. Numai moşii, aşa, ca mine, ar mai merge cu motocicletă cu ataş.“
Şi cea de-a treia? „Ogaru’, fir-ar mama lui a dracu’...“, în glasul lui, pasiunea şi ura se împletesc ciudat. „A fost Jawa aia cehească de 350... Mamă, mamă! Rupea asfaltul! Nicio maşină nu stătea în faţa ei! Nervoasă şi rapidă... Era în doi timpi, alerga ca vântul. Din cauza ei am stat două luni în spital. M-a aruncat, direct în gât m-am dus! O bară de metal... Din cauza vitezei n-am zărit-o. Am văzut în schimb moartea! Am zis atunci: «gata, nu-mi mai trebuie. De-ajuns!»“. „Cât costa o motocicletă?“, îl mai chestionez. „Cu 7.000 de lei îţi luai una a-ntâia!“. Şi Hoinar? Mobra românească. „Păi, ce, aia era motocicletă?“, pufneşte dispreţuitor. „Un văr avea Hoinar. Râdeam toată ziua de el. Două verze. Aşa-i spuneam la pârţâitoarea aia!“.
Şi-acum? „Pe fiu-meu îl mănâncă. Vrea să-şi ia. Îi spun mereu: «Stai cuminte! Vezi-ţi de treaba ta! Asta-i boală care nu se lecuieşte. Odată ce te-ai urcat pe motocicletă, toată viaţa îţi rămâne gândul la ea!»“.
Recomandările noastre
