Masacrul de la Nanjing (1937). De ce nu îi pot ierta chinezii pe japonezi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

În iarna anului 1937, capitala de atunci a Republicii Chineze, Nanjing (Nanking), a devenit teatrul uneia dintre cele mai atroce operațiuni din istoria modernă a războiului. Timp de șase săptămâni, începând cu 13 decembrie 1937, trupele Armatei Imperiale Japoneze au declanșat un val sistematic de crime, violuri în masă, incendieri și jafuri împotriva populației civile și a prizonierilor de război chinezi dezarmați.

Cunoscut în istoriografie sub numele de Masacrul de la Nanjing sau „Violul din Nanjing”, acest eveniment rămâne până astăzi o rană deschisă în relațiile sino-japoneze și un subiect intens analizat de istorici pe baza unor documente oficiale, a jurnale de epocă și a deciziilor tribunalelor internaționale.

Căderea capitalei Nanjing și ordinul de distrugere

Tragedia de la Nanjing s-a înscris în contextul celui de-al Doilea Război Chino-Japonez (1937-1945). După o rezistență acerbă, dar sângeroasă, în Bătălia de la Shanghai, trupele chineze naționaliste, cunoscute ca Kuomintang, conduse de Chiang Kai-shek, s-au retras în degringoladă.

Generalul Chiang a decis mutarea guvernului mai adânc în interiorul țării, la Chongqing, lăsând apărarea orașului Nanjing în seama generalului Tang Shengzhi, cu trupe epuizate și slab coordonate.

România fierbe la început de iulie. Cod roșu de caniculă pentru cea mai mare parte a țării

Prințesa Kate, performanță uluitoare la doi ani de la diagnisticul de cancer: a cucerit Trei Vârfuri

De cealaltă parte, armata japoneză, aflată sub comanda generalului Iwane Matsui și, ulterior, a prințului Yasuhiko Asaka, un membru al familiei imperiale, suferea de probleme logistice severe și de o frustrare acumulată din cauza pierderilor mari de la Shanghai.

Istorici autorizați, precum Iris Chang în lucrarea sa de referință The Rape of Nanking, subliniază că ofițerii japonezi au emis ordine tacite sau explicite de a „lichida” captivii, parțial din incapacitatea de a hrăni zeci de mii de prizonieri, dar și ca tactică de teroare psihologică menită să forțeze capitularea Chinei.

Intrarea trupelor japoneze în Nanjing. sursa: arhiva istorica

Cronica celor șase săptămâni de teroare

Când porțile orașului au fost străpunse la 13 decembrie 1937, ordinele de luptă s-au transformat rapid într-un masacru generalizat. Soldații chinezi care predaseră armele au fost legați în grupuri mari, duși la marginea fluviului Yangtze sau în șanțurile orașului și executați cu mitralierele, baionetele sau arși de vii.

Masacrul a vizat însă direct populația civilă. Femei de toate vârstele, de la fetițe la bătrâne, au fost supuse unor violuri sistematice, urmate adesea de mutilări și execuții sumare.

Istoricul Jean-Louis Margolin, în analizele sale privind crimele de război japoneze, notează că violul a fost folosit ca o armă de război absolută, menit să distrugă complet țesutul social și demnitatea comunității locale. Jafurile de proporții și incendierea deliberată a peste o treime din clădirile orașului au transformat capitala într-o ruină.

Rolul martorilor occidentali

O mare parte din datele incontestabile pe care le deținem astăzi se datorează unui grup restrâns de cetățeni străini, diplomați, medici și misionari occidentali, care au refuzat să părăsească orașul. Conduși de John Rabe, un om de afaceri german și membru al partidului nazist, și de Minnie Vautrin, o misionară americană, aceștia au înființat „Zona de Siguranță din Nanjing”. Un perimetru de doar câțiva kilometri pătrați care a oferit refugiu pentru aproximativ 250.000 de civili chinezi.

Jurnalele acestor martori oculari constituie surse istorice de o valoare inestimabilă. Jurnalul lui John Rabe, publicat în traducere modernă, descrie cu precizie chirurgicală atrocitățile zilnice comise de soldații japonezi care încercau frecvent să pătrundă în zona neutră pentru a răpi femei sau a executa bărbați suspectați că ar fi fost militari. Scrisorile și rapoartele trimise de acești occidentali către guvernele lor au informat lumea liberă despre amploarea dezastrului din China.

Concursul de ucis oameni cu sabia.

Două ziare japoneze importante din acea vreme, Tokyo Nichi Nichi Shimbun și Japan Advertiser, au urmărit și au publicat evoluția acestui „concurs” ca pe o rubrică sportivă sau ca pe o competiție de canotaj, cu titluri senzaționaliste.

Protagoniștii acestei atrocități, mediatizate, au fost doi sublocotenenți din Armata Imperială Japoneză: Toshiaki Mukai și Tsuyoshi Noda.

În timp ce unitățile lor înaintau spre Nanjing, cei doi au pus un pariu: cine va reuși să ucidă primul 100 de chinezi folosind doar sabia tradițională, katana. Masacrul nu s-a limitat la luptă, ci a vizat prizonieri dezarmați și civili prinși pe drum.

Articol despre concursul celor doi ofițeri japonezi. sursa: Arhiva EVZ

Ziarul Tokyo Nichi Nichi Shimbun a publicat mai multe articole pe această temă. Cel mai faimos dintre ele a apărut pe 13 decembrie 1937, exact ziua căderii orașului Nanjing, având subtitlul: „Incredibilul record în cursa de a ucide 100 de oameni cu sabia — Mukai 106, Noda 105 — Ambii sublocotenenți vor să continue până la cota 150”.

Articolul era însoțit de o fotografie cu cei doi ofițeri zâmbind, sprijiniți de săbiile lor. În text se explica cu seninătate că, deoarece scorul fusese atât de strâns și nu se putea stabili cu exactitate cine atinsese primul borna de 100, cei doi au decis să reia competiția până la 150.

Dovezi de necontestat în instanță

După capitularea Japoniei în 1945, aceste articole de ziar au devenit probe cruciale în procesele pentru crime de război. Deși apărarea a încercat să argumenteze că relatările din presă au fost simple exagerări propagandistice menite să ridice moralul populației de acasă și să îi portretizeze pe soldați ca pe niște eroi de legendă, instanța a respins argumentul.

Mărturiile ulterioare au arătat că ofițerii înșiși se lăudaseră public cu aceste cifre în timpul războiului. Într-un discurs susținut ulterior în orașul său natal, Tsuyoshi Noda a recunoscut cu cinism că majoritatea celor uciși nu fuseseră combatanți în luptă directă, ci prizonieri chinezi aliniați și executați unul câte unul.

Evaluarea numărului de victime

Bilanțul total al masacrului rămâne un subiect de dezbatere, fluctuând în funcție de criteriile geografice și temporale folosite de cercetători.

Tribunalul Militar Internațional pentru Extremul Orient, cunoscut ca Tribunalul de la Tokyo, înființat după cel de-al Doilea Război Mondial, a analizat dovezile arheologice, rapoartele asociațiilor de caritate care s-au ocupat de înhumarea cadavrelor. De exemplu Societatea de Ajutor a Crucii Roșii Locale, dar și mărturiile supraviețuitorilor.

Verdictul oficial al tribunalului a stabilit că numărul civililor și prizonierilor de război uciși în mod deliberat în Nanjing și în împrejurimi a depășit 200.000 de oameni, menționându-se, de asemenea, că aproximativ 20.000 de femei au fost violate.

Monumentul dedicat victimelor de la Nanjing. sursa: arhiva EVZ

Sursele oficiale din Republica Populară Chineză, bazate pe investigațiile postbelice ale Tribunalului pentru Crime de Război de la Nanjing (1946), susțin un bilanț de peste 300.000 de morți.

Generalul Iwane Matsui și generalul Hisao Tani au fost găsiți vinovați de crime împotriva umanității pentru că au permis sau nu au oprit atrocitățile, fiind condamnați la moarte și executați prin spânzurare în 1948. Prințul Asaka a scăpat de urmărirea penală datorită imunității acordate membrilor familiei imperiale de către autoritățile de ocupație americane conduse de generalul Douglas MacArthur.

Impactul în memoria contemporană și disputele istoriografice

Masacrul de la Nanjing reprezintă un punct de tensiune majoră în geopolitica contemporană a Asiei de Est. În timp ce China a integrat evenimentul ca un pilon central al identității naționale și al memoriei victimizării în fața imperialismului, în Japonia există un curent ultranaționalist și revizionist care neagă sau minimizează amploarea faptelor.

Unii politicieni și istorici japonezi de extremă dreaptă au susținut că evenimentul a fost o exagerare propagandistică, argumentând că uciderile s-au limitat la obiective militare legitime sau că cifrele sunt umflate. Cu toate acestea, consensul academic global, susținut de istorici japonezi moderați precum Akira Fujiwara sau Tokushi Kasahara, validează realitatea masacrului pe baza documentelor din arhivele militare japoneze.

Din 2015, documentele referitoare la Masacrul de la Nanjing au fost incluse de UNESCO în Registrul „Memoria Lumii”, consacrând acest eveniment drept o avertizare universală privind brutalitatea extremă la care poate conduce dezumanizarea în timp de război.