Mărturie de pe Titanic: Căpitanul era beat în momentul tragediei

Mărturie de pe Titanic: Căpitanul era beat în momentul tragediei

O scrisoare făcută publică recent,semnată de unul dintre supraviețuitorii legendarului accident naufragiului navei Titanic, aduce informații noi în cazul celui mai cunoscut naufragiu din istorie.

Emily Richards i-a scris soacrei sale că, în momentul în care nava a lovit un iceberg, căpitanul era sub influența băuturilor alcoolice. De altfel, mai multe documente recunoscute oficial vorbesc despre o petrecere organizată la clasa 1, la care ar fi participat și căpitanul.

Scenariul potrivit căruia marinarul de 62 de ani, Edward Smith, era beat în momentul tragediei a fost vehiculat de mai multe ori, însă până acum nu existau informații concrete care să sprijine această teorie.

Emily Richards a redactat scrisoarea în timp ce se afla la bordul navei de salvare Carpathia, la două zile după scufundarea Titanicului.

Originară din oraşul Penzance din comitatul Cornwall, femeia a fost salvată împrenă cu cei doi fii ai ei. Însă fratele său George nu a supraviețuit naufragiului.

"Nava s-a ciocnit de un aisberg, în jurul orei 11.00, în seara de sâmbătă. Căpitanul se afla în bar unde consuma alcool şi a încredinţat altcuiva conducerea navei. A fost vina căpitanului. Bietul meu frate George s-a înecat, din câte ştim până acum", a scrsi Emily Richards, potrivit The Sun.

"A fost o privelişte îngrozitoare. Marea parcă fierbea sub noi, ca apa dintr-o moară. Eu, mama şi copiii am fost urcaţi pe ultima barcă de salvare", a adăugat ea în scrisoarea publicată cu ocazia unei serii de evenimente prin care se comemorează împlinirea a 100 de ani de la producerea naufragiului.

Ne puteți urmări și pe Google News