Mariah Carey și Nick Cannon sunt părinți

Mariah Carey și Nick Cannon sunt părinți

Cu ocazia împlinirii a trei ani de căsnicie, Mariah Carey i-a dăruit soțului ei, Nick Cannon, mai tânăr cu 11 ani, un băiețel și o fetiță.

Potrivit publicației People, diva a născut ieri la ora 12:07 la un spital din Los Angeles, al cărui nume nu a fost făcut public. Fetiţa s-a născut prima, cântărește 2,35kg, iar băieţelul de 2,4kg a urmat-o.

Purtătoarea de cuvânt a cântăreței, Cindi Berger, a declarat că cei doi copii nu au primit momentan nume, dar că Mariah s-a descurcat de minune. După ce a adus pe lume gemenii, fericitul cuplu a ascultat celebra piesă a solistei, "We Belong Together".

”Am vorbit cu amândoi și sunt extrem de fericiți. A fost pur și simplu o coincidență că gemenii s-au născut chiar în ziua în care cei doi sărbătoreau 3 ani de căsătorie. Nick era foarte nervos, iar Mariah era extrem de calmă. Nick a fost cel care a dus-o pe Mariah la spital, iar în momentul când au ajuns, Cannon s-a emoționat atât de rău încât s-a îndreptat într-o direcție greșită, fiind nevoie de o asistentă ca să îi ghideze spre maternitate și să îl liniștească pe acesta”, a povestit Cindi Berger.

Ne puteți urmări și pe Google News