Marga împarte joburi la Paris şi Varşovia clientelei USL
- Mircea Marian
- 26 septembrie 2012, 08:52
Ceea ce a făcut până acum şeful ICR a fost să trimită personaje controversate la unele posturi de peste hotare.
La doar câteva zile după ce a preluat conducerea ICR, Andrei Marga a decis să-i schimbe fără nici un motiv pe mai mulţi directori ai unor institute de peste hotare. În locul lor, Marga intenţionează să numească personalităţi controversate, printre care un presupus colaborator al securităţii şi un diplomat puternic contestat de către proprii colegi. Securişti şi scandalagii La Paris, Andrei Marga vrea să-l trimită pe criticul literar ieşean Alexandru Dobrescu. Potrivit unui articol din EVZ, el este cunoscut drept fostă persoană de sprijin a Securităţii, înscrisă în registrul Mariei Ghiţulica, prim secretar al Comitetului Judeţean al PCR în perioada 1987 - 1989. Dobrescu a afirmat, într-o publicaţie online, că nu a avut "niciodată vreun fel de relaţii cu securitatea". Jurnalistul Andrei Bădin scrie pe blogul său că Dobrescu o va avea ca adjunctă, la ICR Paris, pe Ramona Călin, care a lucrat la ONU până în 1993, când a fost acuzată de furtul unui computer, faptă pe care ar fi recunoscut-o. Bădin publică pe blogul său dosarul procesului de la tribunalul din Geneva al ONU. La Budapesta, Marga a propus-o pe Gabriela Matei, un diplomat controversat în MAE. Potrivit unor surse diplomatice, ea a fost retrasă de la Budapesta după un raport al ambasadorului, care reclama conflictele ei cu proprii colegi. În primăvara acestui an, Gabriela Matei a aplicat pentru un post la ambasada din Ungaria, dar, deşi era singurul solicitant, a fost respinsă. Adjunctul ei la ICR Budapesta va fi Karen Atilla Sebesi, susţinut de UDMR pentru un post în CA al TVR. Comentariile sale critice la adresa premierului Ungariei, Victor Orban, pun sub semnul întrebării capacitatea acestui viitor diplomat de a promova cultura României la Budapesta. Retorică anti-SUA La Varşovia, noua directoare va fi Alexandra Nica-Zdaniuk, fostă secretară şi translatoare a fostului ambasador în Polonia, Gheorghe Predescu - potrivit lui Adrian Papahagi, fost consilier al ministrului Baconschi. Predescu a fost numit consilier al lui Ponta, iar subalterna sa a fost promovată la şefia ICR Varşovia. La New York, conducerea va fi preluată de către scriitoarea Doina Uricariu. Deşi cunoscută personalitate culturală, ea s-a remarcat în ultimul timp prin textele violente împotriva lui Băsescu. "Reacţia (..) românilor (...) are toate motivele să se întrebe ce fel de democraţie se practică de la Bruxelles, şi ce fel de democraţie ni se impune nouă prin ambasadorul Americii sau prin nu ştiu ce asistent al doamnei Clinton, venit la Bucureşti rapid ca să ne dea sfaturi", scria recent Uricariu. "Trist este că aceste desemnări sunt făcute fără criterii, mai puţin Doina Uricariu." BRÂNDUŞA ARMANCA, directoarea ICR Budapesta Directorii ICR de la Paris, Budapesta şi Varşovia au aflat că vor fi schimbaţi citind site-ul ICR "O acţiune de politizare intensă" Directoarea ICR Budapesta, Brânduşa Armanca, a declarat că nu a primit nici o înştiinţare oficială în legătură cu schimbarea ei din funcţie. Ea a explicat că destituirea trebuie făcută prin ordin comun al ministerului de Externe, ministerului Culturii şi ICR, directorii institutelor din străinătate având statut diplomatic. Mandatul de patru ani poate fi întrerupt doar din motive disciplinare, doi ani de calificative nesatisfăcătoare şi începerea cercetării penale. "Este o acţiune intensă de politizare. Trist este că aceste desemnări sunt făcute fără criterii, mai puţin Doina Uricariu", a afirmat Brânduşa Armanca. Ea a mai arătat că ICR Budapesta încearcă să-şi continue activitatea în condiţiile reducerii substanţiale a bugetului. Astfel, Săptămâna Filmului a fost finanţată de ministerul ungar al Culturii, iar săptămâna arhitecţilor a fost sprijinită de arhitecţi din Braşov. CITIŢI ŞI:
- ICR va deschide patru filiale în ţară
- Demiterile la ICR se fac ilegal. Afli de ele de pe online
- BĂTAIA DE JOC A LUI MARGA. Concedieri în masă la vârful ICR