Marea problemă a României cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Apelul unui fost ministru

Marea problemă a României cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Apelul unui fost ministru

Temerile legate de dificultățile pe care le ridică administrarea vaccinului anticoronavirus au o conotație specială în România. Suntem pregătiți să facem față situației?

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a scris pe contul personal de Facebook că, deși vestea punerii pe piață a vaccinului Pfizer, care este primul validat medical, este de natură să ne bucure, temerile de-abia acum încep să se facă simțite. După cum se știe, vaccinul are nevoie de condiții speciale de transport și administrare. În plus, negaționiștii și adepții antivaccinării pot încurca și mai tare lucrurile.

Avem "lanțul frigului"?

„Excepțională știrea cu vaccinul Pfizer. Acum, la treabă! România trebuie să aibă pregătit "lanțul frigului", astfel încât din momentul preluării dozelor de vaccin și până la administrare totul să fie perfect. Nici nu e prea greu: -78°C e temperatura de sublimare a dioxidului de carbon (solid) care poate fi foarte ușor obținut și care rezistă cu zilele în banale cutii (închise) de polistiren. L-aș chema imediat pe ministrul sănătății la raport pe tema asta, să ne spună ce planifică să facă. Ca autoritate locală m-aș băga urgent în priză.

Ar mai trebui, încă de acum, campanie de informare și legislație pe tema vaccinării, că acuși cretinoizii antivaxeri încep circul”, a scris Funeriu, postarea sa atrăgând sute de aprecieri și zeci de distribuiri.

O voce sonoră în pandemie

Fostul ministru a avut mai multe intervenții publice de la începutul pandemie. În luna martie, Daniel Funeriu a publicat pe canalul său de Youtube un film despre testele pentru detectarea infecției cu COVID-19.

În luna septembrie, a publicat un apel către Biserica Ortodoxă Română în care cere ca această instituţie să adopte o poziţie clară faţă de teoriile care contestă existenţa virusului SARS-CoV-2.

„Am semnale că pe alocuri anumiţi profesori de religie sunt mai degrabă parte a teoriilor conspiraţioniste şi astfel prezintă un risc pentru sănătatea copiilor. Sugerez BOR, ca depozitar major de încredere în societate, să adopte o linie instituţională clară, inechivocă, referitoare la începerea noului an şcolar, comunicând această linie cadrelor didactice. Nici BOR, nici societatea, nu merită să fie intoxicate şi decredibilizate de minţi tulburi.

Funeriu a fost ministru al Educației în guvernul Boc 2. Între 1999 și 2006 a activat ca cercetător științific la The Scripps Research Institute, La Jolla, California și la AIST, Amagasaki, Japonia.

Ne puteți urmări și pe Google News