POEZIE. Azi, la Sibiu, 87 de autori citesc versuri până la 3 dimineaţa.
Aproape o sută de poeţi au lăsat orice altă treabă şi au pornit spre Sibiu, pentru a participa azi, din zori până târziu în noapte, la Maratonul European de Poezie, cel mai amplu eveniment de acest gen organizat în România.
Timp de 18 ore, versurile lor vor răsuna în Aula Magna a Universităţii „Lucian Blaga“. Maratonul se deschide la ora 8.30, cu un omagiu adus poetului Mircea Ivănescu, iar în continuare cei 87 de poeţi vor citi câte zece minute din creaţiile lor.
Publicul are intrarea liberă. Unul dintre cele mai interesante grupaje este cel care se va desfăşura între orele 18.00 şi 20.00, în „prime time“, care îi aduce în faţa publicului pe Mircea Cărtărescu, Andrei Codrescu, Nicolae Prelipceanu, Ruxandra Cesereanu, Letiţia Ilea sau Ion Mureşan. Generaţii de toate orientările „La Sibiu se va aduna crema poeziei româneşti de azi, cu foarte puţine excepţ ii, de exemplu poetul Emil Brumaru n-a mai putut veni. Sunt poeţi din toate generaţiile, de toate orientările“, spune Mircea Cărtărescu.
Scriitorul consideră că, dacă cineva ar putea sta de la un capăt la altul şi-ar face o idee foarte bună despre ce înseamnă poezia azi, dar şi cine va sta doar o oră va fi în câştig. „Am să citesc texte scrise cu mulţi ani în urmă, fiindcă, aşa cum ştiţi, în ultima perioadă am încercat să scriu poezie în proză.Am să citesc texte mai puţin obişnuite pentru maniera mea de a scrie, meditative, mai serioase“, a mărturisit Mircea Cărtărescu. „Mi se pare important că Andrei Bodiu, iniţiatorul evenimentului, a reuşit să mobilizeze atâţia poeţi foarte buni şi să-i aducă la Sibiu“, este de părere şi poeta Ioana Nicolaie, participantă la maraton. Se înscriu în „turul de forţă“ de astăzi poeţii străini Marin Bodakov, din Bulgaria, Dariusz Sosnicki, din Polonia, Garaczi Laszlo, din Ungaria, portughezul Paolo Texeira sau francezul Jacques Jouet.
Cei mai tineri poeţi vor încheia balul, fiindcă ei sunt cei care vor rezista cel mai bine la maraton. După Dan Sociu, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Vasile Leac, Ştefan Manasia, poetul sibian Radu Vancu va fi cel care va avea ultimul cuvânt până la ora 3 dimineaţa. Minister indiferent Evenimentul, iniţiat de scriitorul braşovean Andrei Bodiu şi organizat de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România, este cel mai ambiţios proiect literar din cadrul programului „Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007“, pentru care însă Ministerul Culturii nu a alocat niciun leu.
Bugetul total al proiectului este de 56.000 de euro, din care 10.000 de euro este contribuţia Uniunii Scriitorilor din România, iar restul a Consiliului Local Sibiu. Deşi se dorea iniţial participarea mai multor poeţi din diferite ţări europene, rezultatul este o participare majoritară a românilor.
„Majoritatea autorilor sunt români, dar în fiecare interval de aproximativ 100 de minute există câte un invitat străin“, spune scriitorul braşovean Andrei Bodiu. În paralel cu maratonul, la Casa Teutsch alţi poeţi se reunesc la Festivalul European al Poeziei, dedicat memoriei lui Oskar Pastior.
EUROPEAN Parlament Cultural O sută de personalităţi culturale din 42 de ţări europene, printre care Mircea Cărtărescu, Adrian Iorgulescu, Denisa Comănescu, Emil Hurezeanu, Ion Caramitru, se reunesc de azi până duminică la Sibiu în cea de-a şasea sesiune a Parlamentului Cultural European. Fondat în 2002, acesta e singurul forum multidisciplinar al personalităţilor culturale de pe continent, cu peste 150 de membri. Tema din 2007: „Europa - O realitate pentru europeni prin cultură“.