Majorarea salariilor bugetarilor, ANULATĂ de scumpiri şi scăderea leului
- Marius Pandele
- 17 septembrie 2012, 10:17
Cursul leului afectat de scandaluri şi scumpirea utilităţilor aproape că au anulat majorarea salariilor bugetarilor
Majorarea salarială de 8% pe care Guvernul a acordat-o bugetarilor este deja pe cale să fie înghiţită de numeroasele scumpiri care au avut loc în ultima vreme. Deşi cifrele oficiale privind inflaţia arată o scădere a puterii de cumpărare cu mai puţin de 1% în ultimele luni, în realitate prin buzunarele angajaţilor la stat începe din nou să bată vântul. Un motiv sunt ratele bancare, neincluse în rata inflaţiei. Acestea ocupă ceva mai mult de 15% în cheltuielile unui salariat, şi au crescut atât din cauza deprecierii leului faţă de euro, cât şi a creşterii dobânzilor la lei. De asemenea, în calculul inflaţiei, ponderea cheltuielilor nu reflectă situaţia salariaţilor, ci a întregii populaţii, iar cheltuieli ca telefonul, gazele sau carburantul, de exemplu, sunt mult subestimate. Majorarea viitoare ar putea fi şi ea în zadar Nu în ultimul rând, după publicarea ratei inflaţiei au mai trecut câteva săptămâni în care au venit scumpiri în lanţ, iar cele la mâncare deabia au început. Din cheltuielile totale de consum, cam 70% au fost afectate de scumpiri între 3 şi 10% în ultimele luni, cea mai mare parte din rândul alimentelor. Acestora li se adaugă creşterea ratelor la bănci, care se apropie şi ea de 5%. Excluzând cheltuielile cu impozitele şi autoconsumul, care e rar întâlnit în rândul salariaţilor, se poate concluziona că devalorizarea salariilor se apropie deja de 5%, iar scumpirile ce se anunţă în viitorul apropiat o vor duce dincolo de 8%. Restul de 7,4% în plus pentru bugetari, care va fi plătit din ianuarie, ar putea fi la rândul său înghiţit de noi creşteri ale cursului valutar şi ale accizelor, dar şi de noi majorări ale preţului utilităţilor. La privat este chiar mai rău Chiar dacă majorarea salarială s-a topit în cea mai mare parte, bugetarii tot au un motiv în plus de bucurie faţă de restul salariaţilor din economie. La privat, salariile au rămas pe loc în ultimele luni, iar creşterea preţurilor muşcă şi mai tare din venituri. Salariul mediu net a fost în iulie de 1.556 de lei în toată economia, fiind doar cu trei lei mai mare decât în aprilie, înainte de venirea noului Guvern. Creşterea raportată la iulie 2011 era de doar 5,78%, puţin mai mare decât scumpirile din ultimele săptămâni. În plus, cei din mediul privat nu aşteaptă vreo creştere salarială în ianuarie