Mâine, ultimul asalt la sediul PDL

Mâine, ultimul asalt la sediul PDL

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative vor protesta mâine din nou în faţa sediului Partidului Democrat Liberal (PDL) din Bucureşti, Aleea Modrogan nr 1.

Pichetarea care va avea loc mâine între orele 12.00 -14.00 şi este ultima din seria acţiunilor comune de mici dimensiuni organizate de cele cinci confederaţii - CNS "Cartel ALFA", BNS, CNSLR-Frăţia, CSDR şi CSN "Meridian" - în perioada de "armistiţiu" acordată Guvernului.  "Urmează ca săptămâna viitoare sindicaliştii din toate confederaţiile să participe la un miting de amploare în Bucureşti", susţin sindicatele într-un comunicat de presă comun. În perioada 8 - 22 octombrie 2010 au fost organizate pichete în fiecare vineri în faţa sediilor partidelor de guvernământ din oraşele reşedinţă de judeţ şi în paralel au avut loc întâlniri între reprezentanţii confederaţiilor sindicale şi cei ai Guvernului şi ai partidelor din arcul guvernamental pe marginea revendicărilor comune. După acest ultim pichet, liderii sindicali se vor reuni pentru a stabili dacă vor declanşa un calendar comun de proteste de stradă de amploare, în funcţie de reacţia guvernanţilor. 

Ne puteți urmări și pe Google News